Natalie Cole a fost externată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Natalie Cole a fost externată

Monden 27 Mai 2009 / 00:00 551 accesări

Supusă unui transplant renal, în urmă cu numai cinci zile, fiica legendarului Nat King Cole a fost externată dintr-un spital din Los Angeles. Natalie Cole, în vîrstă de 59 de ani, s-a întors la reşedinţa ei, în cursul zilei de duminică, pentru a fi prezentă, luni, la o ceremonie religioasă oficiată în memoria surorii sale, Carol “Cookie” Cole, decedată din cauza unui cancer pulmonar, în aceeaşi zi în care cîntăreaţa a fost supusă unui transplant de rinichi. “Natalie se simte bine, în ciuda circumstanţelor”, a declarat purtătorul de cuvînt al artistei americane.

Printr-o întorsătură tragică a evenimentelor, Natalie Cole, obligată încă din septembrie 2008 să recurgă la dializă de trei ori pe săptămînă, din cauza complicaţiilor apărute după tratamentul pe care l-a urmat contra hepatitei C, a primit vestea că medicii i-au găsit un donator compatibil în momentul în care veghea la căpătîiul surorii sale muribunde. În iulie 2008, cîntăreaţa americană a făcut public faptul că suferă de hepatita C, declarînd că a contractat această maladie a ficatului, probabil, în perioada în care obişnuia să se drogheze, în urmă cu peste 30 de ani. Hepatita C este o inflamaţie a ficatului, iar virusul se transmite cel mai adesea prin ace de seringă murdare şi de obicei îi afectează pe dependenţii de droguri injectabile. Nu există vaccin sau tratament pentru această maladie, dar hepatita C poate fi controlată sau redusă prin medicamente puternic antivirale, precum interferonul, care întăreşte sistemul imunitar. Hepatita C poate, de asemenea, să evolueze în ciroză sau cancer la ficat.

Natalie Cole a vorbit despre dependenţa ei de cocaină, heroină şi alcool în autobiografia pe care a publicat-o în 2000, intitulată “Angel on My Shoulder”. Artista, al cărei celebru tată a murit de cancer pulmonar cînd ea avea doar 15 ani, a reuşit să scape de dependenţa de droguri cu ajutorul unui tratament de dezintoxicare, în 1980. Natalie Cole a cîştigat opt premii Grammy pe parcursul carierei sale de 30 de ani în jazz, pop şi R&B. Cele mai cunoscute albume ale artistei sînt “Everlasting” şi “Unforgettable... With Love”, care conţine o piesă în duet cu tatăl ei, realizată cu ajutorul tehnologiei digitale.

Taguri articol


12