Cîntăreaţa americană, fiica celebrului Nat King Cole, bolnavă de hepatita C, a fost supusă unui transplant renal într-o clinică din Los Angeles şi se simte bine după operaţie, a declarat purtătorul de cuvînt al artistei. Natalie Cole, în vîrstă de 59 de ani, a suferit această intervenţie chirurgicală la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles, în cursul zilei de marţi. Rinichiul a provenit de la un donator de organe decedat. Cîntăreaţa americană făcea dializă, de trei ori pe săptămînă, încă din septembrie 2008, dar şi-a continuat turneul mondial de promovare a celui mai recent album, intitulat ”Still Unforgettable”. Natalie Cole se află în prezent în convalescenţă, perioada de recuperare urmînd să dureze cel puţin trei-patru luni. Ea a trebuit să îşi amîne turneul prevăzut pentru această vară.
În iulie 2008, cîntăreaţa americană a făcut public faptul că suferă de hepatita C, declarînd că a contractat această maladie a ficatului, probabil, în perioada în care obişnuia să se drogheze, în urmă cu peste 30 de ani. Hepatita C este o inflamaţie a ficatului, iar virusul se transmite cel mai adesea prin ace de seringă murdare şi de obicei îi afectează pe dependenţii de droguri injectabile. Nu există vaccin sau tratament pentru această maladie, dar hepatita C poate fi controlată sau redusă prin medicamente puternic antivirale, precum interferonul, care întăreşte sistemul imunitar. Hepatita C poate, de asemenea, să evolueze în ciroză sau cancer la ficat.
Natalie Cole a vorbit despre dependenţa ei de cocaină, heroină şi alcool în autobiografia pe care a publicat-o în 2000, ”Angel on My Shoulder”. Artista, al cărei tată a murit de cancer pulmonar cînd ea avea doar 15 ani, a reuşit să scape de dependenţa de droguri cu ajutorul unui tratament de dezintoxicare, în 1980. Natalie Cole a cîştigat opt premii Grammy pe parcursul carierei sale de 30 de ani în jazz, pop şi R&B.