Natalie Cole, diagnosticată cu hepatita C

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Natalie Cole, diagnosticată cu hepatita C

Monden 18 Iulie 2008 / 00:00 921 accesări

Boala nu cruţă pe nimeni şi nici măcar vedetele nu sînt scutite de probleme medicale. Natalie Cole, fiica lui Nat King Cole, este ultima intrată în rîndul starurilor a căror sănătate s-a şubrezit. Cîntăreaţa în vîrstă de 58 de ani a fost diagnosticată cu hepatita C, în timpul unor analize de rutină.

Natalie Cole s-a ales cu virusul care provoacă respectiva maladie pe cînd era dependentă de droguri. Cîntăreaţa, cîştigătoare a opt premii Grammy, a fost o mare consumatoare de cocaină, heroină şi LSD. Însă, a reuşit să se vindece de aceste vicii în anul 1984, cînd a fost internată într-o clinică de dezintoxicare. Tratamentul pentru hepatita C dă rezultate bune, dar are şi efecte secundare. Doctorii susţin că vedeta este deshidratată, oboseşte repede şi are dureri musculare. ”Natalie a reacţionat nemaipomenit de bine la tratament şi acum se pare că virusul a dispărut. Ceea ce îi măreşte şansa de vindecare”, a declarat doctorul Graham Woolf, medicul cîntăreţei. Natalie Cole este foarte împăcată şi este pregătită să lupte pentru sănătatea ei. ”Am fost atît de norocoasă să învăţ atît de mult din experienţele trecutului. Sînt înconjurată de dragostea şi sprijinul familiei mele şi prietenilor”, susţine vedeta. Natalie Cole, care şi-a pierdut tatăl cînd avea doar 15 ani, a mărturisit că întîmpină această provocare cu “inima plină de optimism şi determinare”. Un purtător de cuvînt a precizat că boala nu va afecta lansarea noului album al lui Natalie Cole, eveniment programat pentru luna septembrie.

Fiica lui Nate King Cole nu este prima vedetă care suferă de această boală. Anita Roddick, fondatoarea ”The Body Shop”, a avut şi ea virusul hepatitei C, pe care l-a luat de la o transfuzie făcută la naşterea fiicei sale. Şi actriţa Marianne Faithfull a recunoscut de curînd că suferă de aceeaşi boală, de 12 ani.

Taguri articol


12