Dacă unele fete visează să îşi găsească prinţul şi să locuiască la palat, altele sînt suficient de bogate încît pot să îşi satisfacă orice capriciu şi chiar să îşi cumpere singure un castel. Aşa cum a făcut şi actriţa Natalie Portman este cel mai bun exemplu. Vedeta de la Hollywood şi-a achiziţionat somptuoasa locuinţă în Los Angeles. Reşedinţa, construită în anii 1930 şi care a determinat-o pe divă să scoată din buzunar trei milioane de dolari, are patru dormitoare şi două camere de oaspeţi. „Natalie a vrut o proprietate care are legătură cu caracterul şi integritatea ei, ceva care să fie special. Această locuinţă este perfectă pentru ea. Este o casă-trofeu datorită vecinătăţii”, a declarat agentul ei, Richard Stanley. Castelul ei se află în apropierea altor reşedinţe somptuoase ale unor foste legende de la Hollywood, precum Cecil B. DeMille, W.C. Fields, Charlie Chaplin sau Carole Lombard.