Natalitatea creşte în Irak, în pofida intensificării violenţelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Natalitatea creşte în Irak, în pofida intensificării violenţelor

Externe 03 Noiembrie 2006 / 00:00 1077 accesări

Violenţele interconfesionale din luna octombrie s-au soldat cu cel mai mare număr de victime înregistrate în rîndul populaţiei civile irakiene, potrivit statisticilor Guvernului de la Bagdad. Cifrele publicate de Ministerul irakian de Interne ridică la 1.289 numărul victimelor înregistrate în luna octombrie în urma violenţelor fundamentate politic, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 42 de morţi, în creştere cu 18% faţă de luna septembrie cînd atacurile insurgenţilor s-au soldat cu 1.089 de victime. Violenţele s-au intensificat în cursul sărbătorii sfinte a Ramadanului, ce s-a încheiat săptămîna trecută, confruntările dintre comunităţile de şiiţi şi sunniţi continuînd în ciuda postului.

Datele publicate de Ministerul irakian de Interne au fost furnizate de autorităţile locale, dar şi de Ministerele Sănătăţii şi Apărării şi vizează doar asasinatele politice, religioase şi etnice. Cifrele sînt tot mai controversate, mai ales după ce Naţiunile Unite au apreciat bilanţul lunar al victimelor civile la peste 3.000 în cursul acestei veri, în timp ce un alt grup independent estimează că peste 650.000 de persoane ar fi murit în Irak după invazia din martie 2003. Preşedintele Bush a respins aceste cifre, deşi tehnica strîngerii acestui tip de date este una standard. Circa 104 militari americani au murit în Irak numai în luna octombrie, una dintre cele mai violente perioade din 2003.

Instabilitatea din ţară l-a îndemnat pe preşedintele irakian, Jalal Talabani, să declare, joi, că trupele americane ar putea fi menţinute în Irak încă trei ani de zile pentru a permite autorităţilor de la Bagdad să formeze propriile forţe de securitate. Declaraţia sa vine într-un moment în care presiunea pe plan intern în Statele Unite şi Marea Britanie pentru retragerea trupelor din Irak este tot mai mare. Oficialul irakian a mai declarat, la începutul vizitei de o săptămînă pe care o efectuează în Franţa, că ţara sa nu este în război civil şi a acuzat presa că se axează doar pe relatări negative. Jalal Talabani s-a întîlnit, ieri, cu omologul său, Jacques Chirac, solicitînd ca Franţa să fie mult mai activ implicată în procesul de reconstrucţie a Irakului şi de instruire a trupelor guvernamentale.

În condiţiile în care ţara se confruntă cu violenţe continue, cu haos politic, o situaţie economică nesigură şi restricţii de circulaţie pe timp de noapte, maternităţile din Irak înregistează un număr mare de naşteri. Potrivit Ministerului irakian al Sănătăţii, rata natalităţii a crescut în Irak de la ofensiva americană din urmă cu 43 de luni, ajungînd la 37 de naşteri la 1.000 de locuitori în 2005 faţă de 29 în 2003. În Iran, rata natalităţii se situează la jumătate faţă de Irak, respectiv 21 de naşteri la 1.000 de locuitori, în timp ce media în Orientul Mijlociu este de 25, potrivit Băncii Mondiale. În Statele Unite, rata natalităţii este de 14 la 1.000 de locuitori, conform Centrelor federale pentru prevenirea şi controlul bolilor. Cetăţenii irakieni susţin că o parte dintre părinţii ai căror copii au fost ucişi în timpul violenţelor sînt motivaţi să dea naştere altor copii.

Datele Ministerului irakian al Apărării diferă de cele ale CIA, care menţionează un uşor declin al ratei natalităţii începînd cu 2000. Ambele surse sînt însă de acord că natalitatea în Irak este mult mai ridicată decît media regională şi a rămas aşa în pofida războiului.

Petrolul, ochiul....

Japonia a oferit Irakului împrumuturi în valoare de mai multe miliarde de dolari, iar China a acceptat renegocierea unui contract semnat în timpul lui Saddam Hussein, demonstrînd astfel interesul de a se implica în exploatarea zăcămintelor petroliere irakiene. Informaţiile au fost oferite de ministrul irakian al Petrolului, Hussain al-Shahristani, care a vizitat China, al doilea mare consumator de petrol din lume şi Japonia, pe locul al treilea în această privinţă, în cadrul unui turneu asiatic. Irakul, pe poziţia a treia în lume în funcţie de mărimea rezervelor de petrol, are nevoie de investiţii străine masive în industrie, după ani de sancţiuni economice şi război, iar Guvernul de la Bagdad lucrează la un prim contract de atribuire a exploatării unui zăcămînt petrolier unor firme străine, toate marile companii fiind interesate.

Firmele asiatice sînt implicate deja în activităţi de exploatare petrolieră în Nigeria şi Angola, şi de prospectare în Mauritania şi Ciad. Japonia a pierdut recent un contract de dezvoltare a zăcămîntului Azadegan din Iran, din cauza evoluţiei lente a proiectului, după ce Statele Unite s-au opus încheierii acordului. În privinţa Chinei, ministrul irakian a declarat că discuţiile au reprezentat un succes, fiind înfiinţat un comitet pentru reanalizarea unui contract încheiat sub conducerea lui Saddam Hussein, referitor la exploatarea zăcămîntului Ahdab, a cărui producţie era prevăzută la 90.000 de barili pe zi. Comitetul, care va revizui prevederile contractului pentru a servi interesele Irakului, se va reuni în luna noiembrie. Proiectul Ahdab, al cărui cost de dezvoltare este estimat la 700 milioane dolari, a fost atribuit companiilor China National Petroleum şi producătorului chinez de armament Norinco.

Irakul a exportat în luna octombrie 1,6-1,7 milioane de barili pe zi de petrol, iar în septembrie 1,64 milioane de barili pe zi. Luna trecută, producţia de petrol a fost de 2,3 milioane de barili pe zi, iar Ministerul Petrolului intenţionează majorarea acesteia la 2,9 milioane de barili pe zi, pînă la sfîrşitul anului.



12