Nati Meir, condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tribunalul Galaţi

Nati Meir, condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare

Politică 08 Martie 2012 / 00:00 303 accesări

Fostul parlamentar Nati Meir a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Galaţi, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă în formă continuată, iar fiul său, Or Meir, a fost condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru complicitate la această infracţiune. Tribunalul Galaţi a mai decis să menţină măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea în cazul celor doi, sentinţa de marţi privind condamnarea la închisoare a lui Nati şi Or Meir nefiind însă definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Galaţi. Potrivit Tribunalului Galaţi, magistraţii au mai dispus ca cei doi să nu aibă dreptul de a alege sau de a fi aleşi şi nici să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Nati şi Or Meir au fost cercetaţi pentru fapte de corupţie. În cazul lui Nati Meir, acuzaţia este de trafic de influenţă în formă continuată, fiind vorba despre două fapte, una în cursul anului 2009 şi alta în martie - aprilie 2010. Cei doi au fost eliberaţi din închisoare în 11 aprilie 2011, după ce au stat în arest preventiv aproape un an, perioadă care va fi dedusă din pedepsele aplicate. Nati Meir mai are o condamnare la patru ani de închisoare într-un alt dosar, pentru înşelarea mai multor persoane cărora le promisese locuri de muncă în Israel.

Taguri articol


12