Deputatul independent Nati Meir a declarat ieri, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), că a fost chemat de procurori pentru o audiere preliminară în legătură cu semnătura pe care a dat-o pe moţiunea de cenzură a PD. Supărat, Meir s-a hotărît să-l “toarne” pe liderul democrat: \"PD mi-a propus să fiu cap de listă la Tulcea. În clipa aceea, au ştiut toţi că am dosar penal, în clipa aceea s-a vorbit cu d-l Boc şi d-l Boc a aprobat. După două săptămîni a luat semnătura, m-au folosit şi m-au păcălit\". Audierea de ieri a lui Nati Meir are legătură cu o adresă pe care acesta a trimis-o conducerii Camerei Deputaţilor, în care explica motivul ieşirii sale din PD, la nici două săptămîni după ce a semnat moţiunea de cenzură depusă de democraţi în primăvară. În documentul respectiv, acesta explica celor din conducerea Camerei că semnătura sa de pe moţiunea de cenzură este autentică, însă le aducea la cunoştinţă celor din Biroul Permanent al Camerei că, pentru a semna documentul, i s-a oferit \"mită\", deputatul \"menţionînd în paranteză că mita a constat într-o promisiune\": \"Solicit Biroului Permanent să ia măsuri şi să informeze de această situaţie Parchetul General\". Aceasta s-a conformat şi a remis documentul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa fiind însă declinată în favoarea DNA. Meir susţine că Videanu şi Cristian Rădulescu, cu girul telefonic al preşedintelui Boc, care l-a şi felicitat pentru înţelegerea încheiată, i-au făcut promisiunea de a fi în vîrful listei pentru Camera Deputaţilor la viitoarele alegeri parlamentare. Unul dintre avocaţii lui Meir, Gheorghe Florescu, a declarat că deputatul şi-a recunoscut autenticitatea semnăturii de pe moţiunea de cenzură a democraţilor. Potrivit lui Florescu, în plîngerea formulată de Meir către DNA ar fi reclamat că a fost şantajat atunci cînd a semnat moţiunea de cenzură depusă de PD. Totuşi, la sosire, Nati Meir a declarat ferm că nu a formulat niciodată vreo plîngere pe această temă către procurorii DNA. Nati Meir anunţase în iunie că doreşte să se alăture democraţilor, după care s-a răzgîndit, fiindu-i refuzată cererea de a se întîlni cu liderul filialei PD Tulcea. Cînd a dorit să-şi dea demisia din PD, deputatul a aflat, cu stupoare, că nici măcar nu devenise membru, deoarece… nu a trimis cererea de adeziune corect.