De astăzi şi până duminică, la Terracina, este programat al doilea turneu din cadrul Euroligii de fotbal pe plajă, ediţia 2013. La turneul din Italia va evolua şi naţionala României, aflată la debut în actuala ediţie a competiţiei. La Terracina, tricolorii vor întâlni, în ordine, Italia (astăzi, de la ora 19.00), Ucraina (sâmbătă, ora 15.15) şi Olanda (duminică, ora 16.30). Trei adversari cu care, în mod normal, tricolorii se pot bate de la egal la egal şi pot cuceri puncte preţioase. „Ucraina, care a avut ca model naţionala Rusiei, a crescut foarte mult. Anul trecut a reuşit să câştige Euroliga B şi să se califice la Campionatul Mondial. Se investesc foarte mulţi bani în fotbalul pe plajă din Ucraina şi, chiar dacă e debutantă în Euroliga A, eu o consider ca principala favorită la primul loc în turneul din Italia. Anul acesta a jucat deja un turneu, la Kiev, unde a învins Franţa şi Elveţia. În rest, consider că ne putem bate de la egal la egal cu Italia, pe care am învins-o şi anul trecut, la Berlin, şi sperăm să nu avem probleme cu Olanda”, a declarat Viorel Farcaş, antrenorul principal al naţionalei României.
Tricolorii au ajuns miercuri în Italia, iar ieri s-au antrenat la Terracina, pentru a se acomoda cu terenul de joc. Din lotul antrenat de Viorel Farcaş şi Laurenţiu Gheorghe fac parte zece jucători: Laurenţiu Marin şi Ionuţ Borzea - portari; Ionel Posteucă, Ionuţ Florea, Marian Măciucă, Liviu Croitoru, Adrian Tănase, Iulian Răvoiu, Lucian Chirilă şi Raj Cărăuleanu - jucători de câmp. „Sperăm să obţinem la acest turneu minim trei puncte, care ne-ar mări şansele la menţinerea în Euroliga A. La Moscova vom juca iarăşi cu o nou-promovată, Germania, iar cu şase puncte suntem asiguraţi de menţinere. Bineînţeles, noi ne dorim să câştigăm toate meciurile, dar adversarii se anunţă foarte puternici. Eu zic că ne-am pregătit bine până acum şi sperăm să facem o figură frumoasă. Obiectivul pentru 2013 este să rămânem în Euroliga A şi să ne calificăm pentru Superfinală, unde am ocupat locul 4 în ultimii doi ani”, a mai spus Viorel Farcaş.