Naţionala de fotbal pe plajă se pregăteşte pentru a patra participare în Euroliga A

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Naţionala de fotbal pe plajă se pregăteşte pentru a patra participare în Euroliga A

Sport 08 Iunie 2013 / 00:00 698 accesări

Naţionala de fotbal pe plajă a României va juca săptămâna viitoare în primul turneu contând pentru Euroliga 2013. Tricolorii se află la al patrulea sezon consecutiv în elita europeană a acestui sport, reuşind să ocupe locul 6 la Superfinala 2010, din Portugalia, locul 4 la Superfinala 2011, din Rusia, şi locul 4 la Superfinala 2013, din Olanda. Formaţia noastră va juca din nou în Euroliga A, alături de cele mai bune echipe din Europa: Elveţia, Rusia, Italia, România, Portugalia, Polonia, Spania (aceasta a fost ordinea în clasamentul final de anul trecut), plus Ucraina, ultima fiind înlocuitoarea Franţei, care ar fi trebuit să retrogradeze în Euroliga B. Nu s-a întâmplat însă aşa, pentru că organizatorii au decis să mărească numărul de echipe din prima divizie, de la 8 la 12 pentru A, Euroliga B rămânând cu 12 formaţii.

Ediţia a 16-a a Euroligii A de fotbal pe plajă va fi una revoluţionară, fiind prima cu 12 formaţii la start. Celor opt amintite mai sus li s-au alăturat Franţa, Olanda, Germania şi Belarus, iar numărul de turnee a crescut de la patru la şase, astfel încât fiecare echipă să participe la câte două. Acestea sunt programate la Kiev (Ucraina, 24-26 mai), Terracina (Italia, 14-16 iunie, două grupe), Valence (Franţa, 21-23 iunie), Haga (Olanda, 19-21 iulie) şi Moscova (Rusia, 2-4 august). Superfinala va avea loc la Torredembarra (Spania, 8-11 august) şi va reuni primele opt clasate în ierarhia generală (între aceste echipe trebuie să se regăsească obligatoriu câştigătoarele celor şase turnee şi Spania, ca ţară gazdă). Formaţiile de pe locurile 9-11 rămân în primul eşalon, iar ultima clasată va trebui să joace şi ea în Spania, alături de primele şapte clasate din Euroliga B, dar pentru menţinerea în Euroliga A.

Naţionala României va evolua în turneele de la Terracina şi Moscova, având ca obiectiv calificarea pentru Superfinală. În primul, tricolorii vor înfrunta Italia, Ucraina şi Olanda, iar la Moscova vor întâlni Rusia, Spania şi Germania. În primul turneu, cel de la Kiev, au jucat Polonia (8p), Ucraina (6p), Elveţia (3p) şi Franţa (0p). Aşadar, Spania şi Polonia sunt sigure de participarea la Superfinală.

Taguri articol


12