Ieri a avut loc, la “Rin Grand Hotel” din Bucureşti, reunirea lotului naţional de handbal al României, în perspectiva “dublei” de baraj, cu Muntenegru, pentru calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor, din Croaţia. România şi Muntenegru se vor întîlni pe 8 iunie (la Bijelo Polje, ora 18.00) şi 14 iunie (la Oradea, ora 11.00). Antrenorii Aihan Omer, Petru Ghervan şi Sorin Toacsen au convocat 18 jucători, echipa cu cei mai mulţi reprezentanţi sub “tricolor” fiind HCM Constanţa, care dă cinci jucători! Iată lotul complet al României: Ionuţ Rudi Stănescu, Mihai Popescu (ambii HCM Constanţa), Levente Szabo (HC Odorhei) - portari; Mihai Timofte (HCM Constanţa), Florin Ciubotariu (UCM Reşiţa), George Buricea (Steaua) - extreme stînga; Eremia Pîrîianu (US Creteil), Marian Cozma (Veszprem), Gheorghe Irimescu (UCM Reşiţa) - pivoţi; Marius Stavrositu (Steaua), Mihai Rohozneanu (UCM Reşiţa) - centri; Florin Nicolae (HCM Constanţa), Adrian Petrea (Pick Szeged), Alin Şania (Steaua) - interi stînga; Sandu Iacob (Ştiinţa Bacău), Rareş Jurcă (Kadetten Schaffhausen) - interi dreapta; Laurenţiu Toma (HCM Constanţa), Valentin Ghionea (Pick Szeged) - extreme dreapta. Aihan Omer se vede văduvit de prezenţa portarului Ştefan Laufceac (accidentat), în locul stelistului fiind chemat harghiteanul Levente Szabo. “Muntenegru porneşte cu prima şansă, atît prin prisma faptului că a participat, recent, la turneul final al Campionatului European, dar şi din punct de vedere valoric. Dorinţa noastră mai mare ca niciodată de a ajunge la un turneu final şi ambiţia românească sper să fie atuurile noastre”, a declarat selecţionerul Aihan Omer. România a participat ultima oară la un turneu final în 1995, în Islanda, unde a ocupat locul 10 la Campionatul Mondial sub comanda lui Vasile Stîngă. Astăzi, handbaliştii “tricolori” vor efectua vizita medicală. Naţionala se va deplasa apoi la Szeged, pentru un stagiu de pregătire în comun cu echipa Ungariei, iar pe 29 şi 30 mai va susţine două partide amicale, în deplasare, cu Slovacia.