După câteva zile petrecute la Constanţa, jumătate din echipa naţională de tenis de masă a României se mută în Turcia, unde, în perioada 6-16 mai, este programat un cantonament de pregătire în vederea Campionatului Mondial de la Moscova (23-30 mai). Jucătoarele care vor face deplasarea sunt Bernadette Szocs şi Camelia Postoacă, celelalte două componente, Elizabeta Samara şi Daniela Dodean, urmând să se alăture lotului pe 9 mai. Fetele se vor pregăti în compania reprezentativei ţării gazde şi reprezentativei Serbiei. „Samara şi Dodean mai au meciuri de susţinut în campionatul Italiei şi vor veni mai târziu. Cred că va fi o pregătire bună în Turcia, mai ales că echipa lor are în componenţă şi jucătoare din China”, a declarat antrenorul lotului feminin tricolor, Viorel Filimon. Echipa va reveni în ţară pe pe 16 mai, iar pe 17 mai cele patru sportive vor efectua vizita medicală. Pe 18 mai echipa se va deplasa la Buzău, unde va efectua ultimele pregătiri înainte de plecarea la Mocova, programată pe 20 mai. Tot în această perioadă, la Buzău, are loc şi un cantonament de pregătire al lotului masculin, din care fac parte constănţenii Andrei Filimon şi Constantin Cioti, Adrian Crişan, Ovidiu Ionescu şi Alexandru Cazacu. Echipa feminină face parte din Grupa D, alături de Japonia, Taiwan, Belarus, Rusia şi Slovacia, în timp ce seniorii se vor duela în Grupa B, alături de Coreea de Sud, Suedia, Taiwan, Cehia şi Ucraina.