Aflată în plină perioadă de pregătire pentru turneul de precalificare la Jocurile Olimpice de la Catania (Italia), echipa naţională de volei masculin a României va susţine săptămîna aceasta trei meciuri de verificare în compania selecţionatei Belgiei. Partidele se vor juca la Izvorani, acolo unde sînt cantonaţi „tricolorii”, după următorul program: astăzi - de la ora 18.00, joi şi vineri - de la ora 17.30. „Ce aştept de la partidele cu Belgia? În primul rînd să văd cum se comportă echipa în actuala componenţă. Este pentru prima oară cînd ne antrenăm în această formulă şi cred că avem o echipă echilibrată. Rămîne ca aceste amicale să ne arate nivelul la care sîntem. Fiecare meci este un plus pentru noi, iar partidele din Italia vor fi teste de omogenitate care o să ne folosească şi în calificările pentru Europene, din primăvara anului viitor”, a declarat selecţionerul Giani Creţu. Belgia va juca şi ea într-un turneu de precalificare, la Szombathely, mai întîi cu Polonia şi Danemarca, apoi cu Finlanda, Estonia sau Ungaria. La ultimul Campionat European, belgienii s-au clasat pe locul 10 din 16 echipe, reuşind să învingă Polonia şi Turcia, dar pierzînd la Rusia, Italia, Finlanda şi Bulgaria. „Belgia este o formaţie puternică, se califică în mod regulat la Europene, iar evoluţia de anul acesta este elocventă în privinţa valorii echipei”, a mai spus Creţu, care se bazează pe un lot alcătuit din 13 jucători, dintre care şapte „stranieri”: Lică, Gontariu, Birău, Stancu, Pereu, Olteanu şi Feher. Din ţară au fost chemaţi la naţională doi jucători de la CVM Tomis Constanţa, Voinea şi Ilieş, şi cîte unul de la Steaua Bucureşti (Andrieş), Dinamo Bucureşti (Macovei), VCM Piatra Neamţ (Harbuz) şi Explorări Baia Mare (Borota).