Naționala României va lupta pentru evitarea retrogradării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Euroliga de fotbal pe plajă

Naționala României va lupta pentru evitarea retrogradării

Sport 14 August 2016 / 17:13 366 accesări
Naționala României a pierdut toate cele trei partide jucate în Ungaria

Naționala României a pierdut toate cele trei partide jucate în Ungaria

După trei înfrângeri la scor în turneul de la Siófok (Ungaria), 0-7 cu Portugalia, 2-7 cu Rusia și 4-8 cu Belarus, naționala de fotbal pe plajă a României nu a scăpat de ceea ce se temea și a terminat pe ultimul loc în ediția 2016 a Euroligii! Cu toate că aveau posibilitatea să evite ultimul loc și cu trei eșecuri, dar cu condiția ca golaverajul din aceste trei partide să nu fie mai slab de minus 13, tricolorii nu au reușit să se apere așa cum trebuie și au primit multe goluri care puteau fi evitate. Cu Ionuț Florea portar de conjunctură, utilizat în poartă pentru calitățile sale... ofensive, selecționata României a cedat în fața unor echipe mai valoroase, care vizează un loc pe podium în Superfinala de la Catania. Portugalia este actuala campioană mondială, Rusia e fosta deținătoare a titlului mondial, iar Belarus le-a învins pe amândouă în acest week-end și a câștigat grupa!

Sâmbătă, în meciul contra Rusiei, ai noștri au ținut pasul numai în prima repriză, încheiată cu 1-0 pentru adversari. Măciucă a egalat imediat după prima pauză, apoi rușii s-au distanțat la 5-1, același Măciucă a redus din handicap, dar scorul final a fost 7-2. Rușii au punctat prin Șișin (2), Pankratov (2), Papolotnîi, Krașeninikov și Krișanov. Duminică, în fața revelației Belarus, tricolorii au condus cu 1-0, grației reușitei lui Croitoru din minutul 5. La 4-1 pentru adversari, tricolorii s-au apropiat la 4-3 după golurile lui Ciocănel (16) și Răvoiu (21). La acest scor și la orice eșec cu doar un gol diferență, România era înaintea Greciei! Rezultatul final a fost însă 8-4, golurile bielorușilor fiind înscrise de Bakaci 3, Mironovici 2, Briștel 2 și Samsonov. Măciucă a stabilit scorul final în penultimul minut de joc.

Clasamentul general al Euroligii A se prezintă astfel: 1. Spania 18 puncte din 6 jocuri; 2. Elveția 15p (6j); 3. Belarus 12p (6j); 4. Italia 12p (5j); 5. Rusia 10p (5j); 6. Portugalia 9p (5j); 7. Ucraina 9p (5j); 8. Germania 6p (6j); 9. Polonia 4p (6j); 10. Franța 3p (6j); 11. Grecia 0p (6j); 12. ROMÂNIA 0p (6j). Alte rezultate din grupa României: Belarus - Rusia 2-0; Belarus - Portugalia 4-2. Meciurile Ucraina - Italia și Rusia - Portugalia s-au jucat duminică seară.

Spania, Elveția, Belarus, Italia, Rusia, Portugalia, Ucraina și Germania vor juca pentru titlul european în superfinala de la Catania (25-28 august), iar Polonia, Franța și Grecia și-au păstrat locurile în Euroliga A. România va juca și ea la Catania, în aceeași perioadă, însă în turneul de menținere/promovare în Euroliga A, alături de primele șapte clasate din Euroliga B: Ungaria, Azerbaidjan, Cehia, Moldova, Estonia, Anglia și Turcia. Aceste opt formații vor fi împărțite în două grupe de patru și vor juca fiecare cu fiecare, pe 25, 26 și 27 august. Câștigătoarele de grupă se vor întâlni în finala turneului, pe 28 august, iar învingătoarea acestui duel va evolua în ediția 2017 a Euroligii A. Reamintim că, anul trecut, România s-a aflat în postura de a promova din Euroliga B, după ce a învins Estonia după lovituri de departajare, cu 3-2!

În turneul de la Siófok, antrenorul-jucător Viorel Farcaș a utilizat următorii jucători, toți fiind constănțeni: Ionuț Florea și Laurențiu Gheorghe - portari; Bogdan Ciocănel, Ionel Posteucă, Liviu Croitoru, Adrian Tănase, Marian Măciucă, Raj Cărăuleanu și Iulian Răvoiu - jucători de câmp.

Citește și:

Naționala României, învinsă de campioana mondială, Portugalia

Naționala de fotbal pe plajă încearcă să se mențină în Euroliga A

Tricolorii s-au impus în faţa Bulgariei, la fotbal pe plajă

România a învins Bulgaria cu 5-2 într-un meci amical de fotbal pe plajă

Naționala de fotbal pe plajă întâlnește Bulgaria, la Mamaia

România a încheiat cu zero puncte primul turneu din Euroliga de fotbal pe plajă

Naționala de fotbal pe plajă întâlnește Franța în ultimul meci de la Sanxenxo

Naționala de fotbal pe plajă a României debutează în Euroliga 2016



12