Naţionalismul, o provocare pentru UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Naţionalismul, o provocare pentru UE

Monden 26 Octombrie 2010 / 00:00 486 accesări

UE, sursă de ambiguitate şi paradox. Naţionalismul constituie o mare provocare pentru UE, deoarece, ridicând problema minorităţilor, identităţii şi a diversităţii, pune la îndoială capacitatea Europei unite de a conduce statele, dincolo de particularităţile lor, comentează un expert citat de ”Le Monde”, în ediţia de ieri. În mai, alegerile legislative olandeze au făcut din Partidul pentru Libertate a treia forţă politică din ţară, aminteşte Riva Kastoryano, directoarea departamentului de cercetare de la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS). În iunie, partidul naţionalist ungar Jobbik îşi face o intrare spectaculoasă în Parlament, cu 16% din voturi, dublându-şi scorul obţinut la alegerile europene din iunie 2009. În Scandinavia, Suedia urmează exemplul Danemarcei, prin intrarea unui deputat de extremă dreapta în Parlament. Belgia a plonjat într-o criză fără precedent, de la victoria separatiştilor flamanzi la alegerile legislative din iunie. ”Sunt istorii diferite, cu siguranţă”, comentează Riva Kastoryano, dar ”miza şi reacţiile de repliere identitare, regionale, lingvistice în interiorul sau exteriorul frontierelor teritoriale sunt similare”. În Europa Centrală, naţionalismele ofensive sau defensive sunt la originea unor tensiuni între statele vecine, cum este cazul Ungariei, care vrea să acorde cetăţenie ungară etnicilor maghiari din afara graniţelor sale. Românii, în căutarea României Mari, iar Bulgaria luptând împotriva minorităţilor turce musulmane şi rome, găsesc, fiecare, sprijin în discursurile naţionaliste şi progresiste ale partidelor populiste. ”UE, care a condus statele din Est de la suveranitatea regăsită la suveranitatea partajată, este o sursă de ambiguitate şi paradox. Dar, la modul general, departe de a defini frontierele teritoriale ale statelor, naţionalismul, aşa cum se exprimă el în prezent, în diverse ţări UE, a ales ca ţintă imigraţia, islamul sau multiculturalismul, pentru a consolida frontierele de identitate care se definesc ca naţionale. Astfel, este necesar şi urgent ca societăţile naţionale să fie ajutate să depăşească tensiunile şi ca opinia publică să fie sensibilizată cu privire la pericolele populismului pe care Europa secolului XX le-a cunoscut deja”, conchide Riva Kastoryano.

Excluşi de la guvernare. Noul guvern leton, condus de premierul Valdis Dombrovskis, a exclus participarea la guvernare a unui partid naţionalist, urmând astfel să aibă mai puţine locuri în Parlament. Premierul a spus că preferă să conducă o coaliţie din două partide, decât modelul de trei partide la care lumea se aştepta. Cei doi membri ai coaliţiei sunt Blocul Unitatea, al premierului şi Uniunea Verzilor şi Fermierilor, urmând să controleze 55 din cele 100 de locuri din Parlament. Vineri, premierul a discutat ce ministere ar putea fi controlate de Alianţa Naţională, de dreapta, care ar fi adăugat opt locuri. Ieri, însă, s-a respins includerea Alianţei Naţionale, din cauza temerilor că elementele ei radicale vor atrage publicitate internaţională negativă. În trecut, alianţa a pledat pentru repatrierea minorităţii ruse din Letonia şi a organizat parade în onoarea membrilor letoni ai brigăzilor Waffen-SS care au luptat în Al Doilea Război Mondial. Liderii erau îngrijoraţi şi de declaraţiile antisemite făcute de membrii alianţei nou aleşi.



12