NATO a scufundat opt nave de război ale lui Gaddafi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NATO a scufundat opt nave de război ale lui Gaddafi

Externe 21 Mai 2011 / 00:00 643 accesări

Avioanele NATO au distrus, în cursul nopţii de joi spre vineri, opt nave de război aparţinând forţelor colonelului Muammar Gaddafi, în urma unei operaţiuni coordonate, desfăşurată în porturile Tripoli, Al Khums şi Sirte. ”Toate ţintele NATO au fost de natură militară şi au legătură directă cu atacurile sistematice ale regimului Gaddafi asupra populaţiei libiene”, a declarat amiralul Russel Harding, comandantul-adjunct al operaţiunii Unified Protector. ”Dată fiind escaladarea folosirii mijloacelor navale, NATO nu a avut altă alegere decât să întreprindă o acţiune decisivă pentru a proteja populaţiei Libiei şi forţele NATO aflate în Mediterana”, precizează amiralul. La 29 aprilie, forţele pro-Gaddafi au folosit mijloace navale pentru a mina intrarea în portul Misrata. În alte trei ocazii, fregatele NATO au interceptat ambarcaţiuni ale forţelor pro-Gaddafi. În cursul unuia dintre aceste incidente, NATO a depistat un vas-capcană care transporta o tonă de explozibil.

Prevederile legale folosite de Barack Obama pentru a justifica intervenţia militară americană în Libia a expirat vineri şi nu sunt semne că administraţia ar căuta să le reînnoiască. Exact în urmă cu două uni, Obama a notificat Congresul cu privire la decizia sa unilaterală de a demara o acţiune militară limitată, pentru apărarea poporului libian de atacurile trupelor lui Gaddafi. Însă, potrivit legii federale, Obama poate menţine forţe americane angajate în ostilităţi numai 60 de zile, dacă membrii Congresului nu declară război, nu autorizează fonduri pentru efort sau nu prelungesc termenul-limită. Experţii spun că este prima dată când un lider american a sfidat termenul-limită al rezoluţiei pentru participarea la operaţiuni de luptă, fără vreo măsură a Congresului de a finanţa sau autoriza acest rol. Senatorul Richard Lugar din comisia pentru relaţii externe din Senat presează administraţia să caute aprobarea Congresului asupra Libiei. Implicarea americană în Libia este estimată la cel puţin 750 de milioane de dolari până acum. Casa Albă a spus că administraţia vrea să continue consultările cu Congresul, pe tema Libiei, dar nu a comentat expirarea termenului de 60 de zile. Camera Reprezentanţilor fiind în vacanţă şi Obama urmând să se ducă în Europa, săptămâna viitoare, mulţi observatori nu văd o rezolvare rapidă a problemei. Sondajele arată că majoritatea americanilor aprobă modul în care Obama gestionează problema securităţii naţionale şi chestiunile de afaceri externe. Însă, în privinţa Libiei nu s-a înregistrat vreo susţinere semnificativă din nicio parte a spectrului politic.

Secretarul american de Stat a declarat joi că presiunea asupra regimului libian a crescut în asemenea măsură încât soţia şi fiica lui Muammar Gaddafi, dar şi ministrul Petrolului, au fugit în Tunisia. Hillary Clinton a subliniat şi că forţele militare rebele şi Consiliul Naţional de Tranziţie de la Benghazi sunt din ce în ce mai bine organizate şi mai bine pregătite. Secretarul de Stat a dat asigurări că SUA sunt pregătite să menţină presiunea asupra lui Gaddafi, până când se va produce schimbarea dorită în Libia, iar ţara se va orienta spre un guvern democratic. Întrebată de ce uciderea civililor în Libia justifică implicarea militară a SUA, însă uciderea civililor în Siria nu, Clinton a explicat că unul dintre motive este reacţia lumii.



12