NATO a acuzat, vineri, Rusia că ”nu dă dovadă de niciun interes pentru un dialog veritabil”, în contextul în care Alianţa Nord-Atlantică îi întinde mâna să reia contactele militare pe fundalul unor survolări de către ruşi a Mării Baltice. NATO anunţă, în mod regulat, o intensificare a activităţii ruseşti în apropierea frontierelor Alianţei, în special survolări ale Mării Baltice de către avioane militare care sunt interceptate frecvent de avioane de vânătoare aliate staţionate în regiune. Duminica trecută, noi survolări cu avioane capabile să transporte bombe nucleare au fost constatate de NATO, care a anunţat prezenţa a peste 30 de avioane ruseşti în spaţiul aerian al Balticii, în decurs de doar câteva zile. Niciun contact la nivel înalt între militari nu a avut loc cu această ocazie. ”Nu există comunicare între autorităţile militare NATO şi şeful Statului Major rus, Valeri Gherasimov, din mai, însă aceste linii sunt deschise”, a declarat, vineri, căpitanul Dan Termansen, purtător de cuvânt al preşedintelui Comitetului Militar NATO.
NATO a întrerupt, în aprilie, orice cooperare parctică cu Rusia, ca reacţie faţă de anexarea Crimeei de către Moscova, în martie. Săptămâna trecută, miniştrii statelor NATO reuniţi la Bruxelles au convenit că ”în această perioadă de tensiuni este necesară reluarea comunicării regulate între militarii NATO şi Rusia, în vederea evitării oricărui incident. Autorităţile militare NATO trebuie să păstreze canalele de comunicare militară deschise şi să le utilizeze în caz de nevoie, pentru a evita eventuale neînţelegeri legate de activităţi militare”.
Secretarul general al Alianţei Nord-Atalntice, Jens Stoltenberg, a anunţat pe 20 noiembrie că peste 400 de avioane militare ruseşti au fost interceptate de avioane de luptă NATO, anul acesta, reprezentând o creştere cu 50% faţă de anul trecut. În regiunea baltică, numărul interceptărilor s-a triplat, la peste 100.