NATO amână reducerea numărului de militari în Kosovo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NATO amână reducerea numărului de militari în Kosovo

Externe 13 Iulie 2012 / 00:00 340 accesări

NATO şi-a amânat reducerea numărului de militari în Kosovo, a declarat, miercuri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, în cadrul unei vizite în Kosovo. ”Atât timp cât situaţia din nordul Kosovo rămâne volatilă aşa cum este în prezent, trebuie să ne menţinem nivelul actual al trupelor, de 5.000-6.000 de militari”, a precizat el. Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în 2008, iar aceasta a fost recunoscută de 90 de ţări. Belgradul contestă însă această independenţă, încurajându-i pe cei aproximativ 120.000 de sârbi care locuiesc în Kosovo să sfideze autorităţile de la Priştina. Tensiunile sunt puternice mai ales în nord, unde sârbii sunt majoritari. Mai multe incidente s-au produs din iulie 2011.

Zeci de mii de militari ai NATO au fost mobilizaţi în Kosovo, în cadrul KFOR, în urma conflictului din 1998-1999 dintre forţele sârbe şi gherila separatistă kosovară albaneză. Din 2010, NATO şi-a redus treptat numărul de militari în această zonă, de la 15.000 la 6.000 şi intenţiona iniţial să îşi reducă prezenţa în 2012 la 2.500 de militari.

Taguri articol


12