Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a anunţat, luni, că Alianţa nu are în vedere, pentru moment, instituirea unei blocade navale împotriva piraţilor somalezi, deşi o asociaţie a armatorilor a cerut o astfel de măsură. La cererea ONU, NATO a trimis, la sfîrşitul lunii octombrie, patru nave de război în largul Golfului Aden şi al coastelor somaleze, iar UE urmează să trimită o misiune proprie, cu cinci sau şase nave asistate de avioane de patrulare maritimă. La operaţiunile de securitate din regiune participă nave din mai multe ţări - în principal Franţa, Spania, Rusia, India şi Coreea de Sud -, precum şi vase americane din Task Force 150, care susţine operaţiunile din Afganistan. Piraţii care operează în zona Golfului Aden şi în Oceanul Indian au capturat mai multe nave, inclusiv un petrolier saudit, cerînd armatorilor răscumpărări importante pentru eliberarea vaselor şi echipajelor acestora.
Piraţii somalezi au redus răscumpărarea cerută în schimbul eliberării petrolierului saudit Sirius Star la 15 milioane de dolari, a anunţat un lider islamist, relatează “Daily Telegraph”, în ediţia electronică. Piraţii ceruseră iniţial suma de 25 de milioane de dolari pentru a elibera Sirius Star, la bordul căruia se află 25 de marinari din Marea Britanie, Polonia, Croaţia, Arabia Saudită şi Filipine. Purtătorul de cuvînt islamist, Abdirahim Isse Adow, care are angajaţi în zona Haradheere, unde a fost acostat petrolierul saudit după ce a fost capturat, susţine că răscumpărarea a fost redusă. Adow, care reprezintă Islamic Courts Union (ICU), a mai spus că oamenii săi se luptă în prezent cu piraţii, pentru eliberarea navei Sirius Star, ”deoarece este o navă musulmană”.
La rîndul său, Teheranul negociază cu piraţii care au capturat, în Golful Aden, o navă iraniană care naviga sub pavilion Hong Kong, dar ar putea utiliza forţa militară pentru eliberarea acesteia, după cum a afirmat un oficial citat de cotidianul “Etemad”. Ali Taheri, adjunctul ministrului iranian al Transporturilor, a declarat că “din fericire, structurile internaţionale au oferit suficiente autorizaţii pentru folosirea forţei militare împotriva piraţilor”. Taheri nu a precizat cum ar putea folosi Iranul forţa împotriva piraţilor din Golful Aden. Nava Delight a fost atacată de piraţi, marţea trecută, în timp ce se îndrepta spre portul iranian Bandar Abbas. Teheranul a plătit o răscumpărare, în octombrie, pentru recuperarea unei nave capturate în largul coastelor somaleze.