NATO recunoaşte că a ucis civili în Tripoli

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NATO recunoaşte că a ucis civili în Tripoli

Externe 21 Iunie 2011 / 00:00 469 accesări

NATO a recunoscut, duminică seara, că a ucis din eroare civili, în cursul unei atac asupra capitalei libiene, Tripoli, prin care ţintise un obiectiv militar. La Tripoli, purtătorul de cuvânt al Guvernului libian, Moussa Ibrahim, a relatat presei că nouă persoane, între care cinci membri ai aceleiaşi familii, au fost ucise iar alte 18 rănite în cursul raidului avioanelor NATO asupra unui cartier rezidenţial din Tripoli, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Pe de altă parte, liderii rebeli libieni au declarat că administraţia lor a rămas fără bani, în condiţiile în care promisiunile donatorilor nu s-au materializat. Într-o conferinţă de presă organizată duminică, la Benghazi, ei au spus că aşteaptă în continuare fonduri care ar fi trebuit depuse cel târziu săptămâna trecută şi au lansat un apel urgent pentru ajutor financiar străin. Deşi au primit promisiuni de asistenţă de la susţinătorii occidentali şi arabi, rebelii nu au primit deocamdată bani, au explicat reprezentanţii Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), apreciind că ar fi nevoie de peste trei miliarde de dolari pentru a acoperi plata salariilor şi alte cheltuieli necesare în următoarele şase luni. Până în prezent, rebelii au acoperit aceste plăţi din banii aflaţi în sucursala din Benghazi a Băncii Centrale libiene, însă seifurile s-au golit, a explicat consilierul rebel pe probleme de strategie, Shamsuddin Abdul Mullah. Acesta a precizat că rebelii speră în continuare că întârzierea în acordarea fondurilor este temporară, însă devine din ce în ce mai greu de explicat. CNT are nevoie rapid de bani, pentru a cumpăra produse medicale pentru combatanţi, precum şi pentru a evita frustrarea populaţiei faţă de deteriorarea situaţiei.

Rebelii controlează o treime din Libia, în special estul ţării, dar şi câteva oraşe din vest, precum Misrata. Capitala Tripoli este în continuare sub control guvernamental.

Taguri articol


12