Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a salutat consolidarea misiunii Alianţei în Afganistan, după ce România a anunţat suplimentarea contingentului său cu 600 de militari, iar Germania cu maximum 850. Totodată, NATO şi Kazahstanul au semnat ieri un acord ce permite tranzitul feroviar prin Rusia şi Asia Centrală de materiale neletale destinate trupelor NATO din Afganistan. În baza acestui acord pot tranzita Kazahstanul orice echipamente, cu excepţia armelor şi materialului de război. Acordul, negociat timp de aproape doi ani, a fost încheiat în 29 decembrie 2009. Înainte de a intra în Kazahstan, trenurile vor trebui să traverseze Rusia, care a semnat acordul de tranzit încă din 2008. Însă, pentru a putea intra în vigoare, documentul trebuia aprobat şi de ţările din Asia Centrală. În pofida acestui acord, Pakistanul va rămâne calea principală de transport a materialelor destinate trupelor Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), aflat sub comandament NATO. Dar această soluţie va permite Alianţei să nu mai fie dependentă în totalitate de această rută, în condiţiile în care miliţiile Taliban şi aliaţii lor pakistanezi atacă în mod regulat camioanele NATO. Ţări precum Franţa şi Germania beneficiază şi de acorduri bilaterale de tranzit aerian cu Rusia. În schimb un acord recent de acelaşi tip semnat cu SUA nu a putut fi pus în aplicare, deoarece oficialii de la Moscova au cerut în prealabil ca piloţii americani să respecte normele de comunicare internaţională folosite în transportul aerian civil.
Rusia este pregătită să reconstruiască în Afganistan obiectivele industriale create de fosta URSS şi speră ca aceste lucrări să fie finanţate de comunitatea internaţională. Potrivit ambasadorului rus la NATO, Dmitri Rogozin, ţara sa va formula o propunere în acest sens în cadrul conferinţei pe tema Afganistanului, ce începe astăzi la Londra. Între 1952 şi 1988, fosta URSS a construit 142 de obiective industriale, printre care centrala hidraulică Puli Khumri de pe râul Kunduz, centrala hidraulică de pe râul Kabul, uzina de îngrăşăminte chimice de la Mazari Sharif, drumul din Salang şi linii electrice. Aceste lucrări au furnizat 60 la sută din Produsul Intern Brut afgan între anii \'70 - \'80. Rusia este însă nemulţumită de lipsa de angajament din partea NATO în lupta împotriva traficului de heroină în Afganistan, în timp ce acest drog face ravagii pe teritoriul său. „Circa 30.000 de tineri ruşi au murit anul trecut din cauza consumului de heroină produsă în Afganistan”, a precizat Dmitri Rogozin, insistând că cifra este de două ori mai mare decât pierderile totale - 15.000 - de militari sovietici în zece ani, în timpul intervenţiei în această ţară, în anii \'80. Acesta a mai amintit că secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a propus în timpul unei vizite la Moscova în decembrie un plan al elicopterelor în favoarea Afganistanului, care constă în a cere Rusiei să modernizeze numeroase aparate de fabricaţie sovietică aflate în mâinile NATO, pentru a le trimite la Kabul.
Conferinţa internaţională de la Londra este dezavuată de către liderii Taliban, care au catalogat-o drept „o nouă pierdere de timp”. Insurgenţii Talibani au reiterat că nu vor purta negocieri înainte de retragerea forţelor internaţionale. Ca o concesie, Consiliul de Securitate al ONU a anunţat că a retras cinci luptători Taliban de pe lista persoanelor supuse sancţiunilor pentru că în trecut au avut legături cu reţeaua teroristă al-Qaida. Decizia coincide cu un apel recent al preşedintelui afgan, Hamid Karzai, care şi-a exprimat dorinţa ca unii lideri Taliban să fie scoşi de pe lista persoanelor sancţionate, care cuprinde circa 500 de nume, printre care şi 142 dintre aceştia. Cei cinci sunt fostul ministru al Afacerilor Externe al regimului Taliban Abdul Wakil Mutawakil, fostul ministru adjunct al Comerţului Fazl Mohammad, fostul adjunct al ministrului pentru Probleme frontaliere Abdul Hakim, fostul adjunct al ministrului Planificării Mohammad Musa şi un fost membru al serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe, Shams Us-Safa.