NATO stă cu... uşa deschisă pentru Irlanda

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NATO stă cu... uşa deschisă pentru Irlanda

Externe 12 Februarie 2013 / 00:00 277 accesări

Într-un interviu pentru ”Irish Times”, înaintea primei vizite în Irlanda a unui secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a spus că ”alianţa are o politică a uşilor deschise în ceea ce priveşte extinderea”. ”Uşa noastră rămâne deschisă pentru ţările europene, democraţiile europene care îndeplinesc criteriile necesare şi pot contribui la securitatea euroatlantică, însă, bineînţeles, depinde de fiecare partener în parte să decidă dacă vrea să-şi dezvolte relaţia şi parteneriatul cu NATO”, a spus el. Deşi Irlanda nu este membră a NATO, are legături cu această organizaţie prin Parteneriatul pentru Pace, un program bilateral care le permite forţelor irlandeze să fie folosite pentru operaţiuni de menţinere a păcii şi de management al crizei, atunci când există un mandat ONU şi aprobare parlamentară.

Rasmussen se va afla astăzi la Dublin, pentru o întâlnire informală a miniştrilor Apărării din UE, în contextul în care Irlanda deţine preşedinţia semestrială a blocului comunitar. El va susţine un discurs la Institutul pentru Afaceri Europene, în cadrul căruia ar urma să facă apel la o cooperare mai strânsă între Irlanda şi NATO, în special în domeniul pregătirii militare şi al dotărilor.

Taguri articol


12