NATO trebuie să facă față simultan amenințărilor din sud și est

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NATO trebuie să facă față simultan amenințărilor din sud și est

Externe 03 Noiembrie 2015 / 18:23 628 accesări

Generalul german Hans-Lothar Domröse, comandantul programului de aplicații militare Trident Juncture 15 - TRJE 15, cel mai important exercițiu al NATO din ultimul deceniu, a subliniat că NATO trebuie să fie capabilă să facă față simultan la două amenințări, atât în flancul estic, cât și în cel sudic. ”Cu cinci ani în urmă, la summitul NATO de la Lisabona, nu aveam un război în Europa. Președintele Putin era un prieten și un partener strategic. Gruparea Statul Islamic, care în prezent alimentează conflictele în Siria și Libia, era necunoscută. În cinci ani, scena s-a schimbat”, a sintetizat generalul german actualul context strategic, insistând asupra amenințării venite din est, unde Putin a anexat Crimeea și creează tensiuni în estul Ucrainei și asupra multitudinii grupărilor teroriste active în Orientul Mijlociu și Africa. Prin urmare, el a atenționat că ”adevărata provocare este de a putea face față la două amenințări simultane, în est și sud, pentru a ne proteja populația”.

Referindu-se la exercițiul TRJE 15, generalul Domröse a precizat că acesta are la bază conceptul interoperabilității, care se extinde și colaborării cu statele partenere NATO, ce participă de asemenea la aplicații. Dar elementul de noutate al acestui program este combaterea propagandei inamice: ”Este prima dată când avem în vedere rețelele de socializare. De exemplu, recentele tensiuni din Ucraina au arătat că rețelele de socializare joacă un rol important. Mediile de comunicare sunt importante pentru că acum suntem toți conectați prin telefoane inteligente. Oricine poate fi informat, indiferent unde s-ar afla”. Așadar, după episodul apariției combatanților cu uniforme fără însemne în Crimeea și în estul Ucrainei, așa-zișii „omuleți verzi“, și în contextul acțiunilor propagandistice ale jihadiștilor din Statul Islamic și ale altor grupări teroriste, NATO conștientizează necesitatea de a acționa și la acest capitol, a admis generalul Hans-Lothar Domröse. În acest context, el a anunțat crearea unei unități NATO însărcinate cu rețelele de socializare. Cât despre căile de contracarare a mesajelor propagandistice, generalul german a apreciat că cea mai eficientă este să se spună adevărul. ”Am încredere că, în timp, oamenii vor ști să facă distincția între informațiile autentice și propagandă. Și acesta este obiectivul nostru”, a conchis comandantul programului de aplicații militare TRJE 15.

Trident Juncture 15 - TRJE 15, acest exercițiu multinațional la care participă peste 36.000 de soldați din circa 30 de state NATO, inclusiv România, și din țări partenere, se desfășoară în perioada 3 octombrie - 6 noiembrie, în Italia, Norvegia, Portugalia și Spania.

Citește și:

Liderul al-Qaida face apel la unitatea militanţilor împotriva Rusiei şi Occidentului

Rusia a testat o rachetă intercontinentală

Rebelii sirieni refuză sprijinul aerian al Rusiei

Raidurile Rusiei au afectat cinci spitale, raidurile SUA - ”doar” unul

Beneficiile Moscovei de pe urma cheltuielilor cu campania din Siria



12