NATO vrea prezență permanentă în Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NATO vrea prezență permanentă în Marea Neagră

Justiție 25 Septembrie 2014 / 00:00 429 accesări

Vice-amiralul NATO Peter Hudson a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că măsurile de asigurare ale Alianţei includ o prezenţă constantă în Marea Neagră şi o colaborare constantă a forţelor navale aliate. Comandantul MARCOM (Comandamentul Maritim Aliat) a precizat că a venit în România, după ce a fost în Bulgaria şi în țările baltice, pentru a afla de la experţii din regiune ce aşteptări au de la structura pe care o conduce şi cum pot fi puse în practică deciziile luate la recentul summit din Ţara Galilor. „Există o serie de decizii după summitul de la Cardiff, din Ţara Galilor, pe care trebuie să le implementăm. Sunt două direcţii. Prima constă în susţinerea măsurilor de asigurare asupra cărora NATO a căzut de acord în urmă cu circa cinci luni, care includ prezenţă maritimă în țările baltice, o prezenţă constantă în Marea Neagră, continuarea exerciţiilor, colaborarea dintre forţele navale aliate. A doua direcţie priveşte modalitatea în care vom desfăşura aceste măsuri în viitor, în cadrul Readiness Action Plan în vederea îmbunătăţirii cooperării, în vederea îmbunătăţirii exerciţiilor şi a eficacităţii NATO în regiune“, a declarat vice-amiralul britanic. Peter Hudson a afirmat că oficialii Forţelor Navale Române i-au prezentat în cadrul convorbirilor „un plan ambiţios de exerciţii pentru anul următor“. „Trebuie să verific calendarul navelor NATO şi să încerc unde este posibil să aduc mai multe nave la exerciţiile NATO care vor avea loc la Marea Neagră“, a spus Hudson. Acesta a subliniat faptul că exerciţiile militare de la Marea Neagră au ca obiectiv coordonarea acţiunilor aliaţilor și înţelegerea reciprocă a tacticilor. Vice-amiralul a punctat, de asemenea, colaborarea îndelungată cu forţele navale şi armate române, precizând că are şapte ofiţeri români în staff-ul său de la Cartierul General al MARCOM din Northwood, Londra.

Taguri articol


12