Natura 2000, între conservare şi afaceri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Natura 2000, între conservare şi afaceri

Justiție 17 Noiembrie 2011 / 00:00 427 accesări

Conceptul Natura 2000 nu înseamnă restricţii, ci o premisă pentru dezvoltare durabilă, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, Cristian Apostol, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP). “Acest concept (Reţeaua Natura 2000 - n.r.) trebuie înţeles pentru că el nu reprezintă pentru mulţi decât nişte restricţii, ceea ce este greşit. Trebuie să pornim de la premisa că vorbim despre dezvoltare durabilă. Natura 2000 nu înseamnă că nu poţi să te dezvolţi şi îţi dă nişte reguli care sunt foarte bune. Trebuie să avem un echilibru între dezvoltarea economică şi ceea ce avem de la natură”, a afirmat Apostol. Fundaţia Centrul Naţional de Dezvoltare Durabilă, alături de Ministerul Mediului şi Pădurilor, a lansat, ieri, o campanie menită să informeze şi să conştientizeze publicul şi autorităţile locale privind Reţeaua Natura 2000, programul beneficiind de un buget de peste 14 milioane lei. “Campania naţională de conştientizare privind importanţa conservării Biodiversităţii prin Reţeaua Natura 2000 în România” urmează să fie implementată pe durata a 27 de luni, în perioada 14 decembrie 2010 - 14 martie 2013. Proiectul este co-finanţat de către FEDR prin Programul Operaţional Sectorial Mediu - Axa Prioritară “Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii”, având un buget total de 14.036.402 lei, din care 11.543.466 lei reprezintă finanţare europeană şi din bugetul de stat, iar 2.492.936 lei contribuţia beneficiarului. Natura 2000 este o reţea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate naturale de interes comunitar, constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci şi pentru menţinerea acestor bogăţii naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice. Din anul 1992, Uniunea Europeană (UE) promovează ca instrument principal dezvoltarea reţelei de arii de conservare a naturii Natura 2000, care să acopere ţările membre UE, dar şi ţările candidate, reţea planificată iniţial a fi desemnată până în anul 2000. Pe teritoriul UE au fost identificate nouă regiuni biogeografice, România deţinând cea mai mare diversitate biogeografică, cu cinci astfel de regiuni: continentală (cea mai comună), alpină (în ţările cu zone montane), panonică, pontică (şi în Bulgaria) şi stepică. Lista propunerilor de situri Natura 2000 pentru România include: 108 SPA-uri (Arii de Protecţie Specială Avifauninstice), echivalent cu 11,89% din suprafaţa ţării, şi 273 pSCI-uri (potenţiale Situri de Importanţă Comunitară), cu 13,21% din suprafaţa totală a teritoriului. O bună parte dintre aceste situri se suprapun, însă, peste ariile naturale protejate de interes naţional (parcuri naţionale, parcuri naturale şi rezervaţii).



12