Această caracterizare memorabilă aparţine unuia dintre analiştii care au comentat, duminică seara, exit poll-urile prezentate de INSOMAR, CCSB şi Metro Media Transilvania. Tabloul este atît de sugestiv exprimat încît mi-am permis să împrumut formularea pentru titlul editorialului de astăzi.
Într-adevăr, peisajul politic din România acestor zile, după încheierea bătăliei electorale, arată ca o „natură moartă cu supravieţuitori”! Fiecare dintre cele trei mari partide aflate pe podium îşi revendică victoria, fie că ar fi vorba de cea procentuală, cea politică sau cea morală, dar niciunul nu este sigur de ea. Primele două clasate, respectiv PSD şi PD-L, se contrazic asupra succesului, pe care îl judecă după principii diferite. Doar poziţia a treia, respectiv „medalia de bronz”, nu este contestată, deoarece toată lumea acceptă că PNL-ul a înregistrat recordul său electoral istoric, din 1990 încoace. În clipa în care scriu editorialul, au mai rămas de numărat puţin peste 9% dintre voturile exprimate. Dar cine e cîştigătorul? Mai important, totuşi, decît stabilirea statistică a învingătorului este felul în care va interpreta preşedintele o asemenea situaţie… Orice manevre va încerca să pună el la cale, Traian Băsescu nu are voie să uite, aşa cum bine a subliniat Mircea Geoană, că, în 2004, a dat cîştig de cauză Alianţei DA pe motiv că fosta coaliţie politică ar fi avut un fotoliu de parlamentar în plus, faţă de PSD, după ce scosese din socoteală procentele fostului PUR. Să vedem dacă va judeca la fel şi de această dată! Din acest punct de vedere, jocurile politice nu sînt încheiate nici măcar după stabilirea rezultatelor finale definitive. Complicata maşinărie a votului uninominal urmează să hotărască, după criterii pe care nu le-am înţeles foarte bine, în ce fel se va face redistribuirea voturilor acordate acelor candidaţi ce nu au depăşit 50% în colegiile lor. Abia după ce se numără fotoliile de deputaţi şi senatori, cu stabilirea culorii politice a fiecărui parlamentar, se va cunoaşte cîştigătorul.
Cineva, indiferent cine, a învins în războiul electoral, iar asta o vom afla repede, însă mai important este cine va cîştiga „pacea” de după război, reuşind să formeze o majoritate parlamentară care să ofere un premier pe care Băsescu să nu-l poată refuza… Aici e secretul!