N-au mai plecat să-şi opereze copiii peste mări şi ţări!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Realizări medicale. Au dat o mână de ajutor şi italienii

N-au mai plecat să-şi opereze copiii peste mări şi ţări!

Sănătate 31 Decembrie 2013 / 00:00 597 accesări

Ani la rând românii au fost nevoiţi să plece să-şi opereze copiii cu probleme cardiace în diferite ţări, în lipsa spitalelor cu dotările necesare, dar şi a specialiştilor. Astfel de intervenţii se pot face însă şi în ţară. Numai în cursul anului 2013, medicii chirurgi de la Institutul de Chirurgie cardiovasculară din Târgu Mureş au efectuat 232 de operaţii pe cord la copii cu diverse malformaţii congenitale cardiace. Din totalul operaţiilor, 49 au reprezentat urgenţe, iar 31 dintre acestea au fost efectuate la nou-născuţi (0-28 de zile). “Având în vedere complexitatea cazurilor, Ministerul Sănătăţii (MS) mulţumeşte pe această cale echipelor care au efectuat cu succes aceste operaţii”, se arată într-o informare a MS. Tot în 2013, MS a demarat Programul de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, în colaborare cu clinica San Donato din Milano şi fundaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo. Scopul fundamental al proiectului l-a reprezentat creşterea capacităţii operatorii în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice prin formarea şi perfecţionarea medicilor care vor opera în Centrul de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "M.S. Curie" Bucureşti, Institutul de Boli Cardiovasculare laşi şi Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara. Printre obiectivele proiectului s-au numărat: efectuarea de operaţii în Centrul de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie”, stagii de pregătire în Clinica San Donato din Italia, schimburi de experienţă în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice. Proiectul s-a adresat atât medicilor anestezişti cât şi chirurgilor cardiovasculari, inclusiv rezidenţilor de ultimul an din ambele specialităţi, care vor să se califice în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice şi să îşi desfăşoare activitatea profesională în centrele mai sus menţionate. Astfel, până în prezent, la Spitalul de Copii “Marie Curie” din Capitală au avut loc trei misiuni medicale desfăşurate în lunile septembrie (23-26.09.2013) şi decembrie (2-8.12.2013 şi 9-13.12.2013), în care medicii şi asistenţii români aflaţi în programul de pregătire împreună cu specialiştii italieni au efectuat în total 17 operaţii pe cord la copii cu malformaţii congenitale cardiace cu vârste cuprinse între 0 şi15 ani, potrivit MS. Specialiştii ministerului român mulţumesc atât specialiştilor italieni, cât şi personalului medical român care au efectuat, cu succes, operaţiile pe cord.

Precizăm că activitatea chirurgicală din Departamentul de cardiochirurgie al Spitalului “Marie Curie” a început cu misiuni medicale periodice, dar va deveni tot mai susţinută, urmând a fi complet funcţională cu specialiştii din România formaţi în cadrul programului. Începând din ianuarie 2014, încă doi doctori români, un chirurg şi un cardiolog, vor fi trimişi spre formare în Italia în cadrul Programului de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, iniţiat de MS, în colaborare cu clinica San Donato şi fundaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo.

De asemenea, tot în 2014, MS îşi propune dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare pediatrice. Astfel, a inclus pentru prima dată în programele naţionale de sănătate un program naţional de tratament prin chirurgie cardiovasculară pediatrică. “Principalul obiectiv al acestui program îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor cu afecţiuni cardiovasculare şi reducerea incidenţei complicaţiilor şi a mortalităţii specifice prin asigurarea accesului la proceduri de diagnostic şi tratament în domeniul chirurgiei cardiovasculare”, se mai arată în informarea MS.



12