Ministerul Afacerilor Externe informează că nava petrolier ARAEVO, la bordul căreia se află trupul neînsuflețit al cetățeanului român, decedat în urma atacului cu o rachetă în Libia, a sosit în portul Pireu, Republica Elenă, în cursul serii. Echipa consulară a Ambasadei României la Atena a urcat la bordul navei pentru a-l întâmpina pe tatăl defunctului. În urma demersurilor inițiate de misiunea diplomatică română, firma de pompe funebre angajată de armatorul navei va prelua trupul neînsuflețit al cetățeanului roman decedat, în vederea transportării la institutul de medicină legală din orașul Pireu, după finalizarea procedurilor la bord. Tatăl victimei este asistat în permanență de către membrii echipei consulare din cadrul misiunii diplomatice române. Se urmărește cu prioritate îndeplinirea cât mai rapidă a procedurilor legale privind repatrierea trupului neînsuflețit, misiunea diplomatică română solicitând sprijinul autorităților elene în acest sens. În prezent, procedurile legale sunt în curs, urmând ca după finalizarea acestora să se realizeze repatrierea. În acest scop, au fost organizate în avans procedurile de transport în România al trupului neînsuflețit. Se preconizează că atât repatrierea tatălui defunctului, cât și transportul funerar în România ar putea avea loc vineri, 9 ianuarie 2015, sub rezerva încheierii tuturor formalităților de către autoritățile elene.