Nava sub pavilion britanic „Asian Glory, capturată de piraţii somalezi pe 1 ianuarie 2010, a ridicat ancora, îndreptându-se către sudul coastei somaleze, potrivit presei bulgare. Nava, al cărei echipaj este format din opt bulgari, zece ucraineni, cinci indieni şi doi români, a fost ancorată, la 17 februarie, în apropierea coastei. La începutul lui februarie, piraţii au cerut o răscumpărare în valoare de 15 milioane de dolari, care ar reprezenta „valoarea asigurării şi valoarea încărcăturii - cu toate vehiculele incluse\". Nava transportă 2.305 automobile de fabricaţie coreeană din Singapore către Arabia Saudită. „Asian Glory” este cea de-a doua navă aparţinând companiei Zodiac, capturată de piraţi. La 29 decembrie, nava „St. James Park”, cu doi români la bord, a fost capturată în Golful Aden. „St James Park” are la bord 26 de membri ai echipajului - bulgari, filipinezi, georgieni, indieni, polonezi, români, ruşi, turci şi ucraineni. Compania britanică Zodiac, ce deţine ambele vase, afirmă că nu există nicio legătură între cele două atacuri. Deşi poziţia navelor este cunoscută, experţii avertizează că eliberarea ostaticilor folosind forţa ar fi imposibilă fără pierderi de vieţi omeneşti. „M/V RIM” este a treia navă capturată de piraţii somalezi care are la bord un navigator român. Proprietate a societăţii libiene White Sea Shipping, nava a plecat din România şi se îndrepta către India, pentru a fi dată la fier vechi.