Nava „Azura” a adus, la Constanţa, un număr record de turişti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nava „Azura” a adus, la Constanţa, un număr record de turişti

Justiție 01 Octombrie 2012 / 00:00 428 accesări

PREMIERĂ Triplă premieră pentru Portul Constanţa. Luxoasa navă „Azura”, cel mai mare pasager din acest sezon de croaziere, a acostat, duminică, pentru prima dată în cel mai mare oraş românesc la malul Mării Negre şi a adus aprox. 3.000 de turişti britanici, un număr record pentru astfel de oaspeţi veniţi pe ape. La numărul de pasageri se adaugă şi aprox. 1.200 de membri ai echipajului, care de asemenea au ales să viziteze obiective turistice din Constanţa. Turiştii britanici au avut de ales din cinci tipuri de programe ce includ diverse obiective turistice puse la dispoziţie de Agenţia de turism Karpaten. „Aprox. jumătate dintre pasageri au ales să vadă oraşul Constanţa şi să viziteze obiectivele turistice. Având în vedere că tururile sunt organizate şi dimineaţa şi după-amiaza, ei pot alege ambele pachete pregătite de noi”, a declarat reprezentantul Agenţiei Karpaten, Leontin Şerbănescu. Printre pasagerii vasului „Azura” s-au numărat foarte multe persoane cu dizabilităţi care au avut nevoie ca agentul de turism să le asigure un transport special. „Pe „Azura” sunt aprox. 50-60 de pasageri cu dizabilităţi. Întâmpinăm astfel de situaţii mai ales atunci când media de vârstă este în jur de 60 de ani. Noi le-am pregătit un microbuz special pentru ca ei să se poată deplasa să viziteze măcar centrul vechi al oraşului. E păcat ca în momentul în care vasul acostează, ei să nu poată vizita obiectivele importante din Constanţa”, a mai spus agentul de turism.

COLABORARE Prezenţa navelor de mari dimensiuni în Portul Constanţa implică şi o colaborare cu autorităţile pentru a preîntâmpina incidentele. „Când vin nave de asemenea dimensiuni, e absolut necesar să apelăm la sprijinul Poliţiei Locale. Am găsit înţelegere în aşa fel încât să încercăm să evităm incidentele care se întâmplă cu precădere în Piaţa Ovidiu. Nu am avut incidente raportate către navă şi lucrul ăsta ne bucură. Noi am comunicat programele turistice în aşa fel încât să fie mobilizaţi oamenii în punctele cheie. Concluzia este că am avut o colaborare reuşită”, a mai spus Şerbănescu.

Taguri articol


12