CLASA DE VIS Prelata cade de pe noul Mercedes S Class Coupe, iar în showroom-ul Autoklass din Constanța (bd. Aurel Vlaicu nr. 133) se lasă liniștea. Angajați ai dealerului auto, clienți și jurnaliști deopotrivă rămân cu gura căscată, iar pe fețele lor se poate citi un singur cuvânt - „Oau!“. O asemenea mașină este imposibil de descris fără a folosi termeni la superlativ. Tocmai de aceea se spune că face parte din „Dream Class“ (clasa de vis), punctează directorul sucursalei constănțene a Autoklass, Birol Menabil - „Nu există vreun element de design și confort sau vreun aspect tehnic pe care acest autovehicul să nu îl satisfacă. Este un bolid care îmbină luxul Clasei S, nava-amiral a Mercedes, cu puterea unui coupe sport. Dacă l-ai testat, este practic imposibil să spui că nu ți l-ai dori“. Și pe bună dreptate. Coupe-ul S Class este ultimul pas înainte de viitor. Mai sus de el ar fi doar mașinile care merg singure și OZN-urile. Orice comentariu este de prisos. Nici dacă, prin absurd, ai vrea să-l critici, n-ai avea cum. Totul, de la grila Diamond cu pini negri a radiatorului, pragurile din oțel inoxidabil inscripționate cu „Mercedes-Benz“, tapiseria din piele de cea mai bună calitate, ornamentele din lemn de nuc, sistemul inteligent de iluminare cu LED-uri și - atenție! - cristale Swarovski (și nu, nu vă imaginați o secundă că dau în kitsch) până la motorul V8 de maximum 455 cai-putere (585, în versiunea „tunată“ S 63 AMG), care vine cu un consum combinat de circa 10% (pe benzină!!!), interfața media de ultimă generație și instalația audio Burmester Surround 3D (în valoare de aproape 8.000 euro!), este fix unde și cum ar trebui să fie.
O OPERĂ DE ARTĂ „Generația 2015 a S Class Coupe aduce peste 1.000 de modificări față de versiunea anterioară și este... o capodoperă. O asemenea mașină transformă industria auto în cea de-a opta artă“, punctează Menabil. Tocmai de aceea, la evenimentul de lansare de ieri au participat și mai mulți elevi de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria“, care au oferit publicului un miniconcert, o demonstrație de balet și o inedită microgalerie de artă. Tot ieri, Autoklass Constanța a prezentat și noul CLS Coupe cu patru uși, un bolid extrem de „atletic“ și care vine echipat cu tehnologiile de vârf ale Mercedes-Benz. Ah, și în caz că vă întrebați, prețul unui S Class Coupe pornește de la 130.281 euro și ajunge până la 177.289 euro.