Nava umanitară Aquarius a acostat în portul francez Marsilia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nava umanitară Aquarius a acostat în portul francez Marsilia

Externe 04 Octombrie 2018 / 17:02 503 accesări

Nava umanitară Aquarius care se ocupă de salvarea de migranţi de pe mare a acostat în portul francez Marsilia, a anunţat joi operatorul său, organizaţia de caritate SOS-Mediterana, informează dpa, potrivit Agerpres. Chiar de curând nava Aquarius a salvat 58 de migranţi şi refugiaţi de lângă coastele Libiei. Aceştia au fost preluaţi de câteva dintre ţările din Uniunea Europeană, după ce Aquarius a aşteptat mai multe zile pe mare să se decidă soarta lor.

Însă viitorul navei este în prezent incert, pe fondul ostilităţii în creştere din partea guvernelor unor ţări europene faţă de operaţiunile de salvare ale ONG-urilor caritabile.

Statul de pavilion Panama a decis să elimine Aquarius din registrul sau naval, ceea ce înseamnă că aceasta nu va mai putea naviga pana când nu se va găsi alt stat dispus să o înregistreze. SOS-Mediterana a acuzat Italia, care a interzis intrarea navelor de salvare în porturile sale, de presiuni asupra statelor de pavilion. Roma respinge aceste acuzaţii.

În jur de 1.260 de migranţi şi refugiaţi au murit în acest an în zona centrală a Mediteranei, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM). Numărul deceselor s-a redus de la 2.558, câţi au fost înregistraţi în primele zece luni ale lui 2017, însă rata deceselor a crescut, ca urmare a scăderii numărului migranţilor care au încercat să traverseze Mediterana, de la aproape 130.000 în 2017, la sub 40.000.

Aquarius este singura navă de salvare care mai operează în zona centrală a Mediteranei, însă organizaţia caritabilă Proactiva Open Arms a anunţat sâmbătă că una dintre navele sale îşi va continua operaţiunile de salvare în zonă. Purtătorul de cuvânt al guvernului francez Benjamin Griveaux a exclus posibilitatea ca Aquarius să navigheze sub pavilion francez.



12