Nava-Şcoală „Mircea”, de 75 de ani în serviciu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Nava-Şcoală „Mircea”, de 75 de ani în serviciu

Eveniment 19 Mai 2014 / 00:00 870 accesări

Nava-Şcoală (NS) a Marinei Militare Române, bricul „Mircea”, a primit sâmbătă, ziua în care a împlinit 75 de ani de la intrarea în serviciul Marinei, premiul pentru cea mai bună paradă a echipajelor dintre toate navele de Clasă A participante la competiţia navală SCF Black Sea Tall Ships Regatta 2014. Totodată, la competiţiile sportive între echipaje, NS „Mircea” a câştigat două locuri întâi: unul la competiţia de minifotbal şi încă unul la concursul de skandenberg. În prezent, NS „Mircea” are 32 de cadeţi la bord, printre care şi două fete, care se familiarizează cu tehnica, cu mijloacele şi materialele de salvare, cu procedurile de căutare a supravieţuitorilor pe mare şi nu numai. De-a lungul timpului, velierul a găzduit la bord peste 6.000 de cadeţi şi a parcurs peste 300.000 de mile marine. NS „Mircea“ este un velier de clasa A, cu trei arbori, înalt de 44 de metri, cu 23 de vele. „Mircea” a intrat în Portul Constanţa la 17 mai 1939, dată de la care a slujit învăţământului românesc de marină. NS „Mircea“ a înscris în jurnalul său 11 marşuri în Marea Neagră cu vizitarea principalelor porturi ale statelor riverane, 16 voiaje în Marea Mediterană şi opt în Oceanul Atlantic. NS „Mircea” a trecut de-a lungul timpului prin două modernizări capitale, în 1966 şi între anii 1994 şi 2002. Totodată, „Mircea“ este a doua navă-şcoală cu vele a României, prima fiind bricul „Mircea”, construit în 1882, în şantierul naval Thames Ironworks and Shipbuilding Company din Londra. Primul marş de instrucţie a fost efectuat în 1939, ”Mircea” făcând escale în porturile Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger şi Alexandria.



12