„Nava-şcoală „Mircea“. Epopeea 75”, o istorie în documente şi imagini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Biblioteca Judeţeană

„Nava-şcoală „Mircea“. Epopeea 75”, o istorie în documente şi imagini

Cultură 20 Mai 2014 / 00:00 627 accesări

Biblioteca Judeţeană (BJ) „Ioan N. Roman” îi invită pe constănţeni să-i treacă pragul, pentru a descoperi istoria reflectată în presă şi volume a navei-şcoală „Mircea”, de la cărei intrare în serviciul Marinei Militare s-au împlinit, pe 17 mai, 75 de ani. Alături de extrase din presa vremii şi tomuri de referinţă ce reflectă devenirea navei-simbol, sunt expuse şi 15 picturi realizate de profesorul Ovidiu Ionescu, cadru didactic la Universitatea Maritimă Constanţa, care prezintă velierul „Mircea“ în diverse ipostaze. Mai mult, vizitatorii pot vedea în cadrul expoziţiei „Nava-şcoală „Mircea“. Epopeea 75. 17 mai 1939 - 17 mai 2014” câteva instrumente de navigat, puse la dispoziţie de Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, partener al evenimentului.

PUNTE PESTE ANI „La 17 mai, nava-şcoală „Mircea“ a împlinit 75 de ani de la intrarea în serviciu. Pentru a marca acest eveniment, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” a organizat o expoziţie tematică. Evenimentul reprezintă rezultatul unei colaborări între Biblioteca Judeţeană, care expune documente specifice, cărţi şi presă, şi Consiliul Local Constanţa, prin prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, care a avut iniţiativa şi a propus organizarea acestei expoziţii. De asemenea, pictorul Ovidiu Ionescu, cadru didactic la Universitatea Maritimă Constanţa, a expus şi el lucrări de pictură. La realizarea expoziţiei au mai colaborat Muzeul Marinei Române şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Cei de la Academie au contribuit la expoziţie cu instrumente de navigaţie şi materiale de prezentare a instituţiei”, a spus directorul BJ „Ioan N. Roman”, Cornelia Pariza.

Printre documentele din colecţiile BJ se află şi numere din revistele „Marea noastră” şi „România maritimă şi fluvială”, în care erau prezentate activităţi ale velierului care poartă numele domnitorului Mircea cel Bătrân. De asemenea, atrag atenţia un eseu semnat de Ioan Micu, publicat în revista „Litoral”, în mai 1939, precum şi un jurnal de călătorie, „Cu vela şi cu vântul”, semnat de Sorin Valeriu şi publicat în ziarul „Dacia”, în anul 1927, care evocă predecesorul velierului aniversat în această lună, pe bricul „Mircea” (1882-1944).

CĂLĂTORII ŞI AMINTIRI PE MĂRILE TIMPULUI La vernisajul expoziţiei, care a avut loc în weekend, au luat parte, pe lângă reprezentanţii gazdelor, şi foşti comandanţi ai navei-şcoală „Mircea”, contraamiralii Petre Zamfir şi Eugen Ispas şi comandorul Dan Stăiculescu. La eveniment au mai fost prezenţi viceamiralul Ilie Ştefan şi iniţiatorul manifestării, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea.

Expoziţia „Nava-şcoală Mircea. Epopeea 75. 17 mai 1939 - 17 mai 2014” va rămâne deschisă la BJ „Ioan N. Roman” timp de două săptămâni.



12