Navele care se vor afla săptămâna viitoare într-unul dintre porturile din Marea Neagră și din Israel vor fi verificate în cadrul unei campanii de inspecție a navelor. Pentru prima dată, în aceeași perioadă se va desfășura o acțiune similară și în Asia de Est, în porturile din Japonia, Coreea de Sud, Rusia asiatică și Taiwan. Controalele derulate în perioada 6 - 10 iulie vizează condițiile de muncă și viață ale navigatorilor, nivelul de salarizare, contractele colective și individuale de muncă de la bord, conformitatea condițiilor de la bord cu cerințele Convenției MLC 2006. De asemenea, în cadrul inspecției vor fi identificate navele sub standard, iar navigatorii vor fi informați și educați cu privire la drepturile lor la bordul navelor. În particular, echipele de control vor informa navigatorii despre faptul că România a ratificat convenția ILO MLC 2006, iar navigatorii vor afla toate beneficiile de care se pot bucura în porturile românești, precum și procedura ce trebuie urmată în cazul în care drepturile lor sunt încălcate. Controalele din anii trecuți au atras Mării Negre numele de ”Marea Rușinii”, din cauza numeroaselor nereguli flagrante întâlnite la bordul navelor. Cei șase inspectori ai Federației Internaționale a Transportatorilor (ITF) din zonă - Constanța, Novorossiysk, Odesa, Istanbul, Batumi și Haifa - s-au confruntat cu un număr mare de cazuri de neplată a salariilor, încălcarea legislației și standardelor internaționale, condiții proaste de lucru, abandonuri ale navelor și pierderi de vieți omenești. La inspecții participă reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor și ai ITF, dar și ofițeri din cadrul Autorității Navale Române, voluntari din cadrul Federației Naționale a Sindicatelor Portuare și ai Seamen's Club Constanța și Agigea și navigatori.