Pe parcursul anului 2006, navele care arborează pavilionul României nu au înregistrat nicio reţinere în porturile statelor membre Memorandumului de la Paris. „Aceasta este o mare realizare a armatorilor români care au înţeles că trebuie să respecte standardele europene atît pentru siguranţa navei, a echipajului şi a mărfurilor transportate, cît şi pentru protecţia mediului marin”, a declarat directorul general al Autorităţii Navale Române (ANR), Paul Brînză. Acesta a precizat că datorită procentului de 0% înregistrat anul acesta, media ultimilor trei ani este de 2,9% reţineri în porturile lumii, ceea ce înseamnă că flota românească a ieşit de pe lista gri şi a fost trecută pe lista albă. „În 2006 au fost efectuate 20 de inspecţii Port State Control, privind starea tehnică a vapoarlor, dar pentru că nu au fost depistate deficienţe grave, niciuna nu s-a finalizat cu reţineri”, a explicat Paul Brînză.
Dacă în anii `90 România avea o flotă formată din aprox. 300 de nave, la începutul lui 2006 erau 12, iar astăzi mai sînt doar opt vapoare care arborează pavilionul român şi care efectuează voiaje maritime internaţionale. „Au rămas doar opt nave deoarece trei şi-au schimbat pavilionul (două în St. Vincente şi una Panama), iar una este în şantier pentru reparaţii”, a spus Paul Brînză. Armatorii români preferă să îşi înregistreze navele în alte state deoarece beneficiază de facilităţi fiscale şi financiare, avantaje pe care statul român nu le acordă.