Câteva rânduri ale unui chirurg ploieştean (Dan Oprea), în care acesta îşi spunea păsurile vizavi de meseria pe care o practică de ani buni, într-un spital de urgenţă, cu pretenţii, au iscat o mică “revoluţie” în sistemul sanitar, şi aşa şubred. De fapt, medicul n-a făcut altceva decât să scoată la suprafaţă condiţiile de lumea a treia în care bolnavii sunt internaţi şi trataţi, dar şi condiţiile jalnice în care doctorii sunt nevoiţi să lucreze. Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti a reuşit, chiar şi aşa, să supravieţuiască, însă singurii care ştiu cu adevărat cum sunt pacienţii şi cadrele medicale. La cea mai mare unitate sanitară din judeţul Prahova au fost declanşate verificări amănunţite, conduse chiar de secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat. Din primele rezultate, spusele medicului s-au dovedit a fi cât se poate de reale, în condiţiile în care bani de investiţii şi materiale sanitare au tot fost alocaţi. Rezultatul? Un spital mizerabil, care nu putea să ofere mai nimic bolnavilor. Noroc cu unii doctori dedicaţi cu adevărat meseriei. După primele rezultate, au început să fie luate şi primele măsuri.
VICEPREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN (CJ) PRAHOVA, LAURENŢIU REBEGA, A DECLARAT CĂ, LA PROPUNEREA SECRETARULUI DE STAT DR. RAED ARAFAT, S-A DECIS SUSPENDAREA TEMPORARĂ DIN FUNCŢIE A MANAGERULUI SPITALULUI DIN PLOIEŞTI, ADRIAN STRÂMBEANU, PÂNĂ LA FINALIZAREA ANCHETEI.
În replică, şeful spitalului a declarat că situaţia privind aceste lipsuri nu este una permanentă, fiind cauzată de subfinanţarea de la Casa Naţională de Sănătate Prahova. Legat de investiţiile făcute în spital din fonduri de la Consiliul Judeţean Prahova, managerul spitalului a afirmat, într-o conferinţă de presă, că a primit suficienţi bani din partea CJ şi că nu poate vorbi despre subfinanţare, sumele fiind alocate “în funcţie de priorităţi”. În momentul în care i s-a atras atenţia asupra faptului că în spital s-au investit cu prioritate sume importante de bani într-un sediu administrativ (1,7 milioane de lei) sau în anveloparea termică, managerul spitalului a spus că, în mandatul său, prioritară a fost salvarea vieţii pacienţilor. În condiţiile date, managerul îşi reproşează mai multe lucruri, printre care “comunicarea cu personalul din spital, care nu a fost aşa cum şi-ar fi dorit, din cauză că unitatea sanitară funcţionează în patru locuri din zone diferite din Ploieşti”.
DISCUŢII PREVENTIVE Situaţia critică prezentată de chirurgul ploieştean a determinat autorităţile sanitare constănţene să convoace toţi managerii de spitale la discuţii. „Am vrut să vedem dacă managerii de aici au probleme legate de finanţare, am vrut să vedem dacă siguranţa pacientului este asigurată. Un lucru important este că managerii constănţeni sunt deschişi la dialog, dar şi la orice propunere a noastră, atunci când au probleme”, a declarat ieri, imediat după finalizarea întrunirii cu managerii de spital din judeţul nostru, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Constantin Dina. La rândul său, managerul celui mai mare spital din judeţ - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) „Sf. Apostol Andrei” Constanţa, dr. Dan Căpăţână, şi-a arătat dorinţa ca întâlnirile cu autorităţile să devină permanente. El a asigurat că în SCJU aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare s-a făcut în condiţii bune, situaţiile de urgenţă fiind rezolvate fără probleme în acest sens. Pe de altă parte, dr. Căpăţână a recunoscut că unitatea sanitară pe care o conduce nu poate asigura pacienţilor absolut toate cele necesare, existând constrângeri financiare.
DR. DAN CĂPĂŢÂNĂ: „ORICE MEDIC ÎŞI DOREŞTE SĂ-ŞI REZOLVE CAZURILE APELÂND LA TEHNOLOGIA MODERNĂ, DE ULTIMĂ ORĂ, ÎNSĂ, DESEORI, COSTURILE SUNT MULT MAI RIDICATE”
El a sfătuit, astfel, autorităţile centrale din Sănătate să impună, în vreun fel sau altul, utilizarea tehnologiei moderne în unele situaţii, cu exemple concrete, dar luând în calcul bugetul existent. „Să sperăm că bugetul pe 2014 va fi mai mare comparativ cu cel din 2013”, a declarat managerul SCJU. Şi managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa, dr. Stela Halichidis, a precizat că 2013 a fost un an greu din punct de vedere financiar, dar s-a reuşit asigurarea tratamentelor bolnavilor. „Au fost probleme legate de asigurarea vaccinului antirabic în ambulator. Să sperăm că-l va produce din nou Institutul „Cantacuzino” şi atunci nu vom mai avea discontinuităţi în aprovizionare. De altfel, şi costurile ar fi de zece ori mai mici comparativ cu vaccinul din import”, a spus dr. Halichidis. Managerul Spitalului Municipal Medgidia, dr. Stere Buşu, îşi doreşte, în principal, respectarea prevederilor Contractului-Cadru din Sănătate. Cu alte cuvinte, el nu vrea ca unitatea sanitară să presteze servicii medicale unui număr de 1.200 de bolnavi, iar când vine vorba de decontarea acestora, să se realizeze doar pentru 800 de pacienţi. Şi dr. Buşu a subliniat că toate cazurile de urgenţă au primit cele necesare, dar a spus că „nu poţi mulţumi toţi bolnavii, mai ales că ei devin tot mai mofturoşi”. Probleme similare au fost semnalate şi de managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare, dr. Erdin Borgazi. „Specificul spitalului a impus asigurarea cu medicamente şi materiale sanitare fără probleme, în avans. Am făcut aprovizionări şi pentru lunile ianuarie şi februarie”, a spus dr. Borgazi. În concluzie, reprezentantul Ministerului Sănătăţii în teritoriu, dr. Dina, a precizat că sub nicio formă spitalele constănţene nu se regăsesc în situaţia SJU Ploieşti.
Chirurgul Dan Oprea a acuzat, zilele trecute, lipsa de implicare a autorităţilor, lipsa dotărilor şi mai ales a medicamentelor, spunând că spitalul ploieştean este “umilit, abandonat de toţi” şi că, deşi în spital s-au abordat tehnici chirurgicale de nivel universitar, la nivelul unităţii sanitare nu se alocă fonduri, bisturiele electrice de unică folosinţă sunt folosite “de zeci de ori”, iar alte dotări sunt “de pe vremea lui Pazvante”.