Naveta Discovery a ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Naveta Discovery a ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională

Monden 28 Februarie 2011 / 00:00 352 accesări

Naveta spaţială americană Discovery cu şase astronauţi la bord a reuşit, sâmbătă, să amerizeze pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Aterizarea, ultima pentru cea mai veche navetă spaţială americană în contextul în care programul de navete va fi oprit, a avut loc la ora 19.14 GMT, cu două minute mai devreme decât fusese prevăzut. A fost a 133-a lansare a unei navete americane în cei 30 de ani ai acestui program al NASA. Acesta este ultimul zbor pentru Discovery şi, totodată, al 39-lea pentru navetă, cea mai veche din flota spaţială a NASA. Prima sa misiune a avut loc în 1984. Este, de asemenea, penultima sau antepenultima lansare a unei navete americane, înainte de retragerea lor din circulaţie şi trimiterea la un muzeu tehnic, din cauza costurilor operaţionale mari. NASA vrea să economisească bani pentru a dezvolta noi vehicule capabile să călătorească dincolo de orbita ISS. Ultimul zbor al unei navete americane va fi efectuat, în principiu, de Endeavour, cel mai probabil pe data de 19 aprilie. O lansare suplimentară a unei navete americane, Atlantis, ar putea avea loc mai târziu anul acesta, dacă Congresul american deblochează fondurile pentru acest lucru.

Marţi, NASA va decide dacă va prelungi misiunea, prevăzută a dura 11 zile, cu o zi, pentru o şedinţă foto fără precedent. Odată cu sosirea Discovery, şase vehicule spaţiale, naveta americană, trei navete cargo, din Rusia, Japonia, respectiv Europa, şi două capsule ruseşti Soyuz, sunt conectate la ISS. Dacă şedinţa foto va fi aprobată, doi astronauţi vor urca la bordul uneia dintre capsulele Soyuz pentru o călătorie de 75 de minute în timpul căreia vor fotografia Staţia, a cărei construcţie este pe punctul de a fi terminată, la 12 ani de la debut.

ISS, a cărei construcţie a început în 1998 şi care este ocupată în permanenţă, începând din noiembrie 2000, se află pe orbita terestră la o altitudine de 350 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri pe oră. ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de SUA şi la realizarea căruia participă 16 ţări.

Taguri articol


12