Naveta spaţială Endeavour va reveni pe Terra cu o zi mai devreme decît era prevăzut, din cauza temerilor legate de uraganul Dean, au anunţat, sîmbătă, reprezentanţi ai NASA. Endeavour s-a desprins de Staţia Spaţială Internaţională (ISS) duminică şi are ca obiectiv aterizarea, marţi, la Centrul Spaţial Kennedy din Florida, a declarat preşedintele echipei de management a misiunii, Leroy Cain. Iniţial, naveta ar fi trebuit să revină pe Pămînt în cursul zilei de miercuri.
Uraganul Dean traversează actualmente Marea Caraibelor, este însoţit de rafale de vînt cu viteza de 240 de kilometri pe oră şi urmează să intre în Golful Mexic, săptămîna aceasta. Specialiştii în meteorologie susţin că uraganul va lovi nord-estul Mexicului, însă Cain a spus că NASA nu îşi poate asuma riscul ca uraganul să îşi schimbe direcţia şi să determine evacuarea forţată a Centrului Spaţial Johnson din Houston, unde se află centrul de control al misiunii. Potrivit lui Cain, aterizarea ar putea fi amînată pînă cel mai tîrziu joi, în cazul în care starea vremii nu este favorabilă la Centrul Spaţial Kennedy, existînd însă şi posibilitatea ca NASA să analizeze locaţii alternative pentru aterizare, în California şi New Mexico.
Decizia NASA a fost luată după o zi de pregătiri care a inclus ieşiri în spaţiu diminuate pentru astronauţii Dave Williams şi Clay Anderson, care au pregătit ISS pentru adăugarea de viitoare instrumente şi module. Astronauţii au făcut o pauză în momentul în care au survolat uraganul, aflat la 320 de kilometri distanţă sub navetă. Imaginile TV au arătat norii în spirală ai uraganului, perfect vizibili cu ochiul liber. Cei doi astronauţi şi-au finalizat activitatea în cinci ore, cu o oră mai repede decît orarul stabilit. Ulterior, echipajul navetei şi staţiei spaţiale şi-au luat rămas bun şi au închis căile de comunicare, pregătindu-se pentru decolarea de duminică. Naveta a decolat din Florida pe 8 august şi a sosit pe ISS la 10 august, transportînd bare metalice pe care astronauţii le-au instalat în spaţiu în cadrul primei lor ieşiri, care a durat patru ore.
Agenţia spaţială americană a prevăzut încă cel puţin 12 zboruri pînă la sfîrşitul anului 2010 pentru a termina construirea ISS şi a putea retrage din circulaţie flota actuală de navete spaţiale. NASA a mai prevăzut şi o misiune pentru revizia telescopului spaţial Hubble, în 2008. Staţia Spaţială Internaţională este un proiect în valoare de 100 de miliarde de dolari, la care participă 16 ţări.