Nava „St James Park”, la bordul căreia se află şi doi navigatori constănţeni, este în siguranţă. Cargoul britanic, eliberat de piraţii somalezi după aproximativ patru luni de captivitate, a sosit într-un port din Oman. Membrii echipajului s-au întâlnit cu consulul bulgar din Oman, precum şi cu o echipă de medici şi psihologi. În următoarele zile, navigatorii vor sta la hotel, unde li se vor face teste medicale şi vor fi interogaţi de autorităţi. Potrivit ministerului bulgar, marinarii par a fi în formă bună. Doi navigatori constănţeni (potrivit liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, este vorba despre Mihai Iorgoveanu - ofiţer I punte - şi Constantin Stanciu - cadet) se află la bordul navei sub pavilion britanic „St. James Park”, care a fost capturată de piraţii somalezi la sfârşitul lunii decembrie în Golful Aden şi a fost eliberată săptămâna trecută. „St. James Park” transporta produse chimice şi are la bord 26 de membri ai echipajului - bulgari, filipinezi, georgieni, indieni, polonezi, constănţeni, ruşi, turci şi ucraineni În prezent, în mâinile piraţilor somalezi se mai află patru navigatori români. Doi dintre aceştia, constănţeni, se află la bordul navei „Asian Glory”, aparţinând companiei britanice Zodiac Maritime Agencies, care transporta maşini din Singapore în Arabia Saudită (capturată pe 1 ianuarie). „MV RIM” - la bordul căreia se află un navigator român - este a doua navă captivă de la începutul anului (3 februarie). Pe 12 mai, şi cargoul „Eleni P”, având la bord un român, a căzut în mâinile piraţilor.