Speranţele celor şapte navigatori români reţinuţi la bordul navei Spica Gas de a ajunge acasă în cursul acestei săptămâni s-au năruit după ultima vizită a consulului român în Grecia. „Am fost anunţaţi că procedura de descărcare a navei nu va începe. Acest lucru înseamnă că noi nu putem să părăsim nava”, a declarat Lucian Badea, unul dintre românii care fac parte din echipajul navei. Potrivit liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), şi totodată reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) în România, Adrian Mihălcioiu, a declarat că, cel mai probabil, se va cere descărcarea forţată a navei: „Pe 7 decembrie va avea loc prima înfăţişare în cadrul procesului deschis de ITF împotriva armatorului, în numele echipajului. Dacă încărcătura va mai fi la bordul Spica Gas la acea dată, se va cere o hotărâre judecătorească pentru descărcarea forţată a navei”. Având în vedere că proprietarul mărfii (gaz lichefiat - n.r.) a trimis încă de la mijlocul săptămânii trecute o navă spre portul grec Pireu pentru a prelua încărcătura, este posibil ca cel care se opune descărcării navei să fie fostul şi actualul armator. Reamintim că cei şapte navigatori, majoritatea constănţeni (Alexandru Dinuţu - şef mecanic; Liviu Volnea - ofiţer III mecanic; Vasile Mocanu - timonier; Marian Ichim - motorist; Daniel Ion - motorist; Lucian Badea - motorist şi Ion Cojanu - bucătar) fac parte din echipajul navei Spica Gas, reţinut în rada Portului Pireu din septembrie 2009. Vaporul a fost oprit în radă din cauza unui litigiu declanşat între fostul şi actualul armator. În tot acest timp, navigatorii nu şi-au primit salariile, ei având de recuperat de la armator 75.000 de euro. În această perioadă, unul dintre marinarii români, Marian Ichim, a fost spitalizat de două ori în Pireu. În prezent, el are nevoie de tratament de specialitate, într-un mediu lipsit de stres şi în care să beneficieze de condiţii minime de igienă.