Coşmarul navigatorilor români de pe nava grecească „Spica Gaz” este departe de a se termina. După cinci luni petrecute la bordul navei şi zeci de promisiuni din partea armatorilor, care i-au asigurat de fiecare dată că situaţia se va rezolva, marinarii s-au resemnat. „În cadrul uneia dintre discuţiile purtate cu armatorul, acesta ne-a spus că, pe 19 februarie, o să mergem la descărcare. Din păcate, operaţiunea s-a contramandat. Nu ştiu dacă vom mai apuca să descărcăm până pe 3 martie, pentru că, din câte am înţeles, în această săptămână (săptămâna trecută - n.r.) va avea loc greva vameşilor şi nu vom putea face nimic”, a povestit, deznădăjduit, mecanicul şef Alexandru Dinuţu, unul dintre cei doi români rămaşi la bordul navei. Pe 3 martie, potrivit deciziei instanţei în procesul intentat armatorilor de reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor (ITF) din Grecia, pentru recuperarea drepturilor salariale ale navigatorilor, „Spica Gaz” şi încărcătura acesteia vor fi scoase la licitaţie. Navigatorii români speră doar ca armatorii să nu atace decizia instanţei şi să întârzie astfel şi mai mult momentul în care aceştia se pot întoarce acasă. Deşi contractul navigatorilor români a expirat încă din septembrie 2009, aceştia nu pot părăsi nava decât dacă armatorul le găseşte înlocuitori. Din cauza încărcăturii periculoase (gaz lichid), legislaţia prevede ca la bordul navei să se afle, în permanenţă, un echipaj de urgenţă.
PROBLEME LA MOTOARE. Situaţia navigatorilor începe să devină, însă, disperată. „Am început să avem probleme cu cele două motoare care asigură în acest moment curentul electric pe navă, iar tancul cu apă uzată (apa care provine de la motoare) este plin şi armatorul a spus că nu are bani pentru a-l goli. În plus, gunoiul s-a adunat pe navă, de o lună şi jumătate, tot din cauză că nu sunt bani pentru a plăti pe cineva să îl ridice, iar acum stăm cu mormanul de gunoaie lângă noi”, a declarat Alexandru Dinuţu. Mai mult, starea de sănătate a mecanicului şef continuă să se înrăutăţească. Marinarul craiovean a fost dus pentru prima dată la spitalul din Pireu în decembrie. „După ce mă trezesc, în fiecare zi, mi se umflă groaznic degetele de la mâini. Am fost la spital, dar dacă nu sunt plătiţi pentru analize amănunţite şi mă tratează doar în regim de urgenţă, nu îmi pot spune ce este în neregulă. Medicii greci au recomandat să fiu trimis acasă pentru analize amănunţite”, a mai povestit Alexandru Dinuţu. Din păcate, recomandarea medicilor l-a lăsat rece pe armatorul grec, care, din câte se pare, nu dă doi bani pe sănătatea echipajului. Alături de Alexandru Dinuţu, la bordul navei se mai află motoristul Daniel Ion, din Năvodari. Alţi cinci navigatori români (Ion Cojanu - bucătar, Constanţa; Marian Ichim - motorist, Constanţa; Liviu Volnea - ofiţer III mecanic, Constanţa; Vasile Mocanu - timonier, din Brăila şi Lucian Badea - motorist, din Tulcea) au părăsit bordul navei în lunile noiembrie şi decembrie.