Cei şapte navigatori români aflaţi la bordul tancului chimic „Chem Faros”, sub pavilion Insulele Marshall, reţinut din iulie în portul Bahamas, şi-ar putea primi, în această săptămână, o parte din bani. Potrivit comandantului grec al navei, Antoniou Efstratios, în urma negocierilor cu reprezentanţii bănci, navigatorii ar putea primi, încă un salariu. „Nu pot spune că aceşti bani vor fi primiţi astăzi sau mâine, dar este foarte probabil ca în această săptămână să ajungă”, a declarat Antoniou Efstratios. Navigatorii români sunt, însă, rezervaţi şi nu mai sunt dispuşi să creadă în promisiuni. „Este posibil să primim salariile, dar până nu ne anunţă familiile că au intrat banii în cont, nu mai credem. Dacă nu ne facem iluzii, nu vom fi dezamăgiţi”, a declarat inginerul secund Marius Petcu, originar din Cernavodă. El a precizat că mai au de recuperat salariile pe trei luni (în funcţie de cât de mult se lungesc negocierile, numărul lunilor poate creşte - n.r.), niciun navigator român nedorind să plece de la bord până nu îşi primeşte banii integral. Un caz special îl constituie cel al mecanicului maşini Petruş Stoian, care a fost diagnosticat cu ulcer duodenal. „În urma unei crize, am fost dus la Memorial Hospital din Freeport, Bahamas, unde mi s-au făcut analize şi am primit diagnosticul de ulcer duodenal”, povesteşte Petruş Stoian. Pe lângă tratamentul acordat, medicii americani au recomandat şi repatrierea navigatorului, pentru efectuarea, în ţară, a unor analize mai ample. Alţi cinci navigatori români au părăsit nava fără a mai aştepta plata integrală a salariilor. Primii trei care s-au întors acasă, repatriaţi de banca care a preluat nava, după declararea falimentului armatorului, au fost căpitanul Mihai Costache - 50 de ani, Bucureşti; şeful mecanic Vasile Stan - 40 ani, Brăila; şi mecanicul Ion Armăsaru - 52 de ani, din localitatea Posta.
NU AU FUGIT. „Conducerea băncii care a preluat nava a fost de acord cu repatrierea celor trei români din cauza afecţiunilor de care sufereau doi dintre aceştia, precum şi a faptului că al treilea era pe navă de peste un an”, declarat, la începutul lunii octombrie, reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor în România, Adrian Mihălcioiu. Următorii doi navigatori, ofiţerul II punte Simion Martin (43 de ani, născut în localitatea Oţeleni, judeţul Iaşi) şi ofiţerul III punte Vlad Bogdan Staicu (32 de ani, născut în municipiul Constanţa) au plecat la sfârşitul lunii octombrie, din cauza unor probleme familiale. „Ei au plecat pe banii lor. Familiile le-au cumpărat biletele. S-a spus că ar fi fugit de la bord, însă acest lucru nu este adevărat. Ei aveau actele la comandantul navei, Dacă nu ar fi avut voie să plece, acesta nu le-ar fi dat actele, mai ales că i-au spus că doresc să se întoarcă în ţară”, a explicat Marius Petcu. Declaraţiile acestuia au fost confirmate şi de comandantul navei: „Nu au fugit, nu erau obligaţi să rămână la bord”. În ceea ce priveşte condiţiile de la bordul navei, potrivit navigatorilor români, acestea sunt bune: „Avem energie electrică, combustibil, apă şi alimente”. Reamintim că tancul chimic „Chem Faros” oprise în Bahamas pentru aprovizionare. Pentru că armatorul grec, Conquestventure Maritime SA, nu a putut achita facturile, nava a fost reţinută. În august, compania greacă a declarat falimentul, tancul petrolier intrând în posesia unei bănci din Grecia.