Cei şase navigatori români aflaţi la bordul tancului chimic „Chem Faros”, sub pavilion Insulele Marshall, reţinut din iulie în portul Bahamas, ar putea veni acasă de Crăciun. Potrivit comandantului grec al navei, Antoniou Efstratios, echipajul navei ar putea primi, în această săptămână, salariile restante şi ar putea fi înlocuit, ceea ce înseamnă că s-ar putea întoarce acasă. „În acest moment, la bordul navei a mai rămas echipajul de urgenţă, format din şase români, doi georgieni şi un grec. Ni s-a spus că în această săptămână vom primi salariile restante din ultimele trei luni şi va sosi şi echipajul care ne va înlocui. Prin urmare, sperăm ca până la sfârşitul săptămânii să fim deja pe drum spre casă, dacă nu cumva chiar să ajungem”, a declarat Antoniou Efstratios. El a precizat că nava a fost aprovizionată cu alimente proaspete şi apă potabilă, neexistând probleme în acest sens. Reamintim că tancul chimic „Chem Faros” a ajuns în rada portului Freeport Bahamas pe 5 iulie. La acea dată, la bord se aflau 14 marinari români. În Bahamas, nava a aşteptat până pe 31 iulie ancorată în radă, fiind abandonată de armator, care a dat faliment. În disperare de cauză, navigatorii români l-au contactat pe reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor din România, Adrian Mihălcioiu, pentru a-i ajuta. După primirea mesajului, Adrian Mihălcioiu a luat legătura cu reprezentanţii ITF Londra, cărora le-a solicitat ajutorul în soluţionarea problemei. „De la Adrian am aflat că avocaţii ITF s-au prezentat la banca din Grecia care preluase nava, în contul datoriilor armatorului, şi au făcut presiuni pentru plata salariilor şi repatrierea echipajului”, povesteşte Mihai Costache, căpitanul navei, unul dintre printre primii navigatori români repatriaţi, din cauza problemelor de sănătate. Din cauza încărcăturii periculoase, marinarii nu pot părăsi nava până când nu li se găsesc înlocuitori.