Navigatorul constănţean mort în apele siciliene, uitat de autorităţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Navigatorul constănţean mort în apele siciliene, uitat de autorităţi

Eveniment 02 August 2010 / 00:00 839 accesări

Pentru familia navigatorului constănţean Nicolae Manole, circumstanţele în care acesta a decedat în largul costelor Siciliei rămân un mister. În ciuda memoriilor trimise procurorului de caz italian şi Consulatului Român din Italia, membrii familiei încă nu au aflat cauza morţii acestuia. „Cumnata mea (soţia lui Nicolae) a trimis un memoriu procurorului italian de caz prin care cerea să fie ţinută la curent cu stadiul în care se află ancheta privind cauzele morţii fratelui meu. I s-a răspuns că va primi date numai după finalizarea anchetei, la 120 de zile de la efectuarea autopsiei, adică undeva pe la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie”, a declarat Claudiu Manole, fratele navigatorului. Până la acea dată, familia navigatorului nu poate decât să aştepte şi să spere că autorităţile italiene nu-i vor uita. În ceea ce priveşte sprijinul autorităţilor române, care, în acest caz, ar fi trebuit să fie un liant între familia constănţeanului şi anchetatori şi ar fi trebuit să urmărească care este stadiul desfăşurării anchetei, acesta este inexistent. „Cumnata mea a ţinut legătura cu reprezentanţii Consulatului Român în Italia şi le-a cerut sprijinul în aflarea cauzei morţii fratelui meu. Au răspuns, sec, că nu este jurisdicţia lor şi că autorităţile italiene nu le comunică stadiul în care se află ancheta”, povesteşte Claudiu.

DIPLOMAŢII ROMÂNI SUNT IGNORAŢI ÎN ITALIA?. Din răspunsul dat de reprezentanţii României în Italia se pot trage doar două concluzii: fie diplomaţii români nu înseamnă nimic pentru autorităţile italiene, fie reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe din România şi angajaţii acestuia nu dau doi bani pe cetăţenii români ale căror drepturi ar trebui să le protejeze şi ale căror interese ar trebui să le reprezinte în statele în care se află. În ceea ce priveşte obiectele personale ale lui Nicolae, care lipseau, familia a aflat că acestea au fost oprite de anchetatori abia după ce au scris angajatorului. „Am trimis o scrisoare şi firmei italiene care l-a angajat pe fratele meu, pentru că din obiectele personale pe care ni le-au trimis lipsesc laptop-ul, telefonul mobil, carnetul de marinar şi paşaportul. Ni s-a spus că acestea sunt folosite în cadrul anchetei şi le vom primi după ce aceasta va fi finalizată”, a adăugat Claudiu Manole, precizând, însă, că normal ar fi fost să fie anunţaţi de italieni că aceste obiecte au fost oprite, fără să fie nevoie să întrebe ei. Trupul neînsufleţit al lui Nicolae Manole, de 34 de ani, a fost adus în ţară pe 10 iunie şi a fost înmormântat a doua zi. Amintim că Nicolae, angajat ca bucătar pe nava „Lipari M”, a fost dat dispărut pe 19 mai, în timpul unei curse din Mazara del Vallo (Sicilia) spre Insula Lipari. În jurul orei 15.00, nava a plecat din port. La ora 17.00, când echipajul trebuia să servească masa, şi-au dat seama că Nicolae a dispărut. S-au întors în port şi au anunţat autorităţile italiene, cadavrul fiind găsit în jurul orei 20.00, de Paza de Coastă.



12