Năvodărenii, în pelerinaj la Iaşi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Năvodărenii, în pelerinaj la Iaşi

Justiție 15 Octombrie 2008 / 00:00 578 accesări

Sute de locuitori din Năvodari au plecat, ieri după-amiază, cu 18 autocare şi mai multe autoturisme spre Iaşi, pentru a participa la ceremoniile dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. “Primăria organizează pelerinajul la Iaşi întrucît Sf Parascheva este patronul spiritual al oraşului Năvodari“, a declarat primarul oraşului, Nicolae Matei, care, ieri, a plecat şi el la Iaşi, odată cu credincioşii din oraş. De asemenea, pentru toţi năvodărenii, Parohia Bisericii Sf. Parascheva şi Primăria şi Consiliul Local Năvodari au organizat, luni seară, o procesiune religioasă pe străzile oraşului, condusă de IPS Teodosie, arhiecpiscopul Tomisului, la care au luat parte mii de credincioşi. Cu această ocazie au fost împărţite credincioşilor iconiţe cu Preacuvioasa Parascheva. După procesiune a avut loc, la biserică, o agapă creştinească, la care au luat parte, pe lîngă cetăţenii veniţi la rugăciune, şi consilierii locali. Ieri, înainte de plecarea spre Iaşi, dar după oficierea sfintei liturghii, preotul paroh al Bisericii Sf. Parascheva din Năvodari, alături de administraţia oraşului, i-a invitat pe toţi credincioşii din localitate la o agapă frăţească.

Taguri articol


12