Năvodari - Ecoterm a cîştigat procesul cu UT Midia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Năvodari - Ecoterm a cîştigat procesul cu UT Midia

Administrație 11 Martie 2009 / 00:00 1546 accesări

Pe rolul Tribunalului Constanţa s-a aflat, ieri, cauza privind obligarea oraşului Năvodari la plata a peste 211 miliarde lei vechi pentru datoriile acumulate de SC TSP Ecoterm SA, furnizorul local de energie termică, al cărui acţionar unic este Consiliul Local Năvodari. Ecoterm a fost dat în judecată de Uzina Termocentrală Midia, iar cele peste 211 miliarde lei vechi reprezintă penalităţi (peste 100 de miliarde de lei vechi) şi facturi la energia termică. Potrivit afirmaţiilor primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei, în paralel, UT Midia a solicitat sechestru şi declararea în faliment a Ecotermului. “Dacă acţiunea judecată astăzi (n.r. - ieri ) ar fi fost admisă, echivala cu recunoaşterea de către instanţă a faptului că acea creanţă reclamată este certă, lichidă şi exigibilă (ajunsă la termen). Instanţa a respins însă acţiunea pe care UT Midia şi-a întemeiat-o pe Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 119/2007, fapt ce duce la concluzia că suma solicitată constant de Midia de la Ecoterm nu i se cuvine“, a declarat Matei. Avocatul care apără interesele Ecotermului şi Năvodariului, Simona Sîrbu, a declarat că hotărîrea este irevocabilă, nefiind supusă niciunei căi de atac. “Mai mult ca sigur că şi acţiunea de faliment invocată de UT Midia pentru aceleaşi considerente (creanţă certă, lichidă şi exigibilă) va fi sigur respinsă datorită precedentului creat. În condiţiile în care sechestrul a fost dispus pînă la pronunţarea instanţei în cauza de astăzi (n.r. - ieri), măsura sechestrului urmează a fi ridicată”, a mai spus avocatul. “Eram într-o situaţie extrem de critică. Dacă instanţa admitea solicitarea UT Midia, ar fi fost un dezastru pentru oraşul Năvodari. Este un prim pas în a corecta greşelile imense făcute de vechea administraţie a oraşului şi vechea conducere a Ecotermului”, a subliniat Matei.



12