Raportul privind activitatea Consiliului Local Năvodari (CL) din ultimele şase luni, realizat de reprezentantul Corpului de Control (CC) al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), Virgil Ghindă, a fost considerat de prefectul Dănuţ Culeţu ca fiind incomplet şi nemulţumitor. Prefectul a declarat ieri că îi va cere ministrului Cristian David să trimită o întreagă echipăde la minister care să analizeze atent situaţia din Consiliul Local (CL) Năvodari. “Am văzut şi eu acel raport, dar nu cred că se poate lua o decizie după o zi sau două de analiză, făcută de o singură persoană. Ar trebui ca toate şedinţele de CL din octombrie şi pînă acum să fie analizate atent, pentru ca deciziile ce vor fi luate la final să fie corecte“, a declarat Culeţu. El a adăugat că toate hotărîrile CL ar trebui analizate în amănunt, ca şi modul în care au fost făcute convocările pentru şedinţe, calitatea în care au participat anumite persoane la şedinţele de CL şi votul pe care acestea l-au dat pentru diferite proiecte de hotărîre. Prefectul a adăugat că aceste controale se vor desfăşura săptămîna viitoare de către reprezentanţii MIRA. În paralel cu verificarea ce va fi realizată de către inspectorii CC, o echipă de jurişti din Prefectura Constanţa va continua să analizeze toate actele care au fost emise de către CL Năvodari în ultimele şase luni. De cealaltă parte, primarul din Năvodari, Tudorel Calapod se apără susţinînd că pentru multe dintre hotărîrile CL emise în ultimele luni a fost eliberat avizul de legalitate dat de doi jurişti din Prefectură, la care se adaugă şi un aviz iniţial de legalitate al secretarului CL. Calapod anunţase în urmă cu două zile, printr-un comunicat de presă, că Prefectura Constanţa va sesiza comisia de disciplină în cazul celor trei persoane care şi-au dat avizele de legalitate. “Această comisie va fi sesizată “pentru analizarea faptelor ce constituie abatere disciplinară“, pentru secretarul oraşului Năvodari, Diana Pătru, directorul executiv al Direcţiei de verificarea legalităţii actelor şi contencios administrativ, Aura Bozdoacă şi consilierul juridic în cadrul aceleiaşi direcţii din Prefectură, Simona Bocioagă“, afirma Calapod în comunicat. În schimb, prefectul a declarat ieri că, după ce vor fi analizate toate documentele de la Năvodari şi după ce se va trage o concluzie în acest caz, se va sesiza comisia de disciplină, aşa cum susţine Calapod, numai dacă se va constata că persoanele respective au greşit.