NĂVODARI - Înlesniri la plata impozitelor pentru persoane cu venituri mici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

NĂVODARI - Înlesniri la plata impozitelor pentru persoane cu venituri mici

Administrație 09 Martie 2009 / 00:00 1058 accesări

În ultima şedinţă de Consiliu Local, aleşii năvodăreni s-au declarat în unanimitate pentru acordarea de înlesniri la plata impozitelor şi taxelor locale pentru cinci familii din Năvodari cu venituri foarte mici, persoane cu probleme de sănătate. “Anumite categorii sociale nevoiaşe, conform legislaţiei în vigoare, beneficiază de înlesniri la plată. Este vorba de scutirea de la plata impozitelor pe casă pentru cinci familii care au venituri mai mici decît salariul minim pe economie. Aceste familii oricum aveau de achitat sume foarte mici, dar nu dispuneau nici de aceşti bani şi au solicitat să li se acorde înlesniri la plata impozitelor“, a declarat primarul Năvodariului, Nicolae Matei. Margareta Mitran, directorul executiv al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Năvodari, a declarat că scutirile se aplică pentru acele persoane care fac dovada că nu au posibilităţi materiale pentru a-şi achita impozitele. Familiile care nu întrunesc venituri mai mari de 400 lei beneficiază de scutire integrală de la plata impozitului pe clădire şi pe terenul aferent cu condiţia ca acestea să reprezinte domiciliul contribuabilului. De scutire cu 50% beneficiază contribuabilii care nu întrunesc venituri mai mari de 600 lei. Mai beneficiază de scutire de la plata impozitului şi proprietarii apartamentelor din cadrul asociaţiilor de proprietari care execută în cursul anului îmbunătăţiri la acoperişul, subsolul sau izolaţia clădirilor. “Dacă aceste îmbunătăţiri se fac prin intermediul asociaţiei de proprietari, locatarii vor beneficia de scutire în totalitate la plata impozitului, însă dacă aceste lucrări se vor face individual de către un proprietar, se va putea aplica o reducere de 50%. Singura condiţie pentru a putea beneficia de această reducere este ca proprietarul sau asociaţia să-şi anunţe intenţia pînă la 31 martie, urmînd ca, pînă la sfîrşitul anului, să facă dovada că aceste lucrări s-au efectuat“, a afirmat Mitran.



12