După ce fosta administraţie locală din oraşul Năvodari a dat mai multe termene pentru finalizarea cererilor de retrocedare, actualul primar, Nicolae Matei, a declarat că Năvodariul nu are suficient teren pentru a acoperi toate solicitările privind retrocedările pentru că oraşul s-a extins foarte mult, iar pe terenul foştilor proprietari s-au ridicat, de-a lungul timpului, construcţii edilitare. Situaţia este similară cu cea din multe oraşe ale ţării. Prin urmare, pentru că nu le pot înapoia terenurile pe care foştii proprietari le-au revendicat şi pentru că nu pot să le dea în schimb niciun alt teren pe raza oraşului, unii dintre foştii proprietari vor fi despăgubiţi. “O parte dintre solicitări se află pe rolul instanţelor de judecată, în diferite faze de soluţionare. Ca primar, eu trebuie să apăr interesul oraşului, al celor mulţi, şi abia apoi interesul fiecărui solicitant în parte“, a declarat Matei, care a adăugat că pe rolul instanţelor se află mai bine de 15 procese privind retrocedările de la Năvodari. El a precizat că au existat cazuri în care mai mulţi moştenitori solicitau aceeaşi suprafaţă de teren, unii dintre ei nefiind îndreptăţiţi, iar cererile lor au fost respinse. “Sîntem obligaţi să fim foarte atenţi cu retrocedările, să facem cadastrul şi Planurile Urbanistice Zonale pentru a-i despăgubi pe foştii proprietari. Vechea administraţie locală a suprapus terenurile retrocedate, generînd conflicte în instanţă“, a menţionat Matei. Edilul şef al Năvodariului a mai spus că aşteaptă constituirea Comisiei de fond funciar din cadrul Prefecturii, în momentul de faţă mai multe dosare aşteptînd validarea propunerilor acestei comisii.