În anul 2009 este posibil să fie începute lucrările la bazinul de înot din Năvodari, a declarat primarul oraşului, Nicolae Matei. El a precizat că Primăria a realizat lucrările de cadastru şi intabulare şi a trimis solicitarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei (MDRL), pentru a fi inclus pe lista de investiţii a ministerului. “Am trimis solicitarea şi aşteptăm răspuns de la minister în două săptămîni. Atunci vom afla dacă această investiţie se va realiza la Năvodari sau nu“, a declarat Matei. El a mai spus că, pentru acest obiectiv, Consiliul Local Năvodari a acordat cu titlu gratuit Companiei Naţionale de Investiţii un teren de 1.600 metri, care va constitui amplasamentul pentru bazinul de înot. Dacă se va construi, bazinul va fi unul de dimeniuni olimpice, care va avea toate dotările necesare. “Aceste proiecte se realizează în acelaşi sistem ca şi locuinţele ANL. Dacă nu vor exista probleme, este posibil ca lucrările să înceapă anul viitor“, a mai spus Matei.